Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Academia Caţavencu: Berceanu se întâlneşte cu Buzăianu, statul plăteşte 27 de milioane

Întâlnirea dintre Radu Berceanu şi Bogdan Buzăianu (surprinsă, în exclusivitate, de Academia Caţavencu în noiembrie 2009) nu era una de curtoazie, ci de afaceri. Cu statul, fireşte. Unde statul era un subordonat al lui Berceanu şi privatul era o iubire financiară a lui Buzăianu. Telenovela politico-economică, mai jos.

 Berceanu se întîlneşte cu Buzăianu, statul plăteşte 27 de milioane
Berceanu se întîlneşte cu Buzăianu, statul plăteşte 27 de milioane

Buzăianu în limuzina lui Berceanu
Pe 13 noiembrie anul trecut, nişte băieţi de la Academia Caţavencu dotaţi cu aparate foto au surprins în desfăşurare o întâlnire politico-economică mega-importantă între un membru foarte important al PD-L şi cel mai deştept "băiat deştept" al afacerilor cu energie. Politicianul era Radu Berceanu, fost şi actual ministru al Transporturilor, iar băiatul era, evident, Bogdan Buzăianu. După cum aţi văzut în fotografiile publicate atunci, întâlnirea dintre Buzăianu şi Berceanu a avut loc în limuzina de serviciu a demnitarului. Bogdan Buzăianu a coborât din limuzina ministerială pe Aleea Alexandru (în apropierea sediului PD-L şi a Ministerului Afacerilor de Externe) şi de-acolo a mers frumos, pe jos, pînă la Energy Holding, care se află într-un imobil de pe str. Paris, la nr. 24. La patru zile de la această întâlnire, pe 17 noiembrie, o companie din subordinea Ministerului Transporturilor a atribuit un contract de 26,8 milioane de lei (6,35 milioane de euro) pentru furnizare de energie elecrică unei firme care a fost asociată cu numele lui Bogdan Buzăianu.

Berceanu l-a pus şef pe pedelistul Udrişte
Fericita câştigătoare a contractului de la Transporturi este societatea Buzmann Industries. Care are sediul la o aruncătură de băţ de Energy Holding, pe str. Washington, la numărul 1. Vă vom lămuri, un pic mai la vale, asupra legăturilor dintre Buzăianu şi Buzmann. Deocamdată, însă, vă vom explica de ce nu credem că e o incredibilă coincidenţă întâlnirea dintre Bogdănel şi Răducu. Compania de stat care a încheiat contractul pentru energie electrică este Metrorex. Director general al Metrorex este Gheorghe Udrişte, membru PD-L şi fost şef al Direcţiei de Infrastructură din Primăria Capitalei în mandatul lui Adriean Videanu. Ministrul Radu Berceanu este cel care l-a numit pe Udrişte şef al metroului pe 6 februarie 2009. Caz închis.

Udrişte: "Nu ştiu cine e acest Buzăianu"
Cantitatea de energie care va fi furnizată prin contractul încheiat pe 17 noiembrie este de 82.000 Mwh. Potrivit anunţului de participare la licitaţia deschisă, publicat de Metrorex, durata contractului este de şase luni. Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut. Pînă în noiembrie 2009, instituţia din subordinea lui Radu Berceanu a cumpărat energie de la Enel Energie Muntenia SA.

CITEŞTE MAI MULT ÎN ACADEMIA CAŢAVENCU DE MIERCURI

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro