Munca în Parlament poate alimenta setea de cunoaştere. Jurnaliştii de la Academia Caţavencu au descoperit că 180 de deputaţi au terminat sau sunt pe cale să termine masterate şi doctorate. Ne referim la cei care au CV-urile actualizate. Cei mai mulţi dintre deputaţi, deşi au terminat facultăţile cu ani în urmă, s-au apucat de studii postuniversitare abia după ce au ajuns pe băncile Legislativului.

Într-un top alcătuit de ziariştii de la Caţavencu, locul fruntaş este ocupat de PSD, partid ce reuneşte o treime din doctorii sau doctoranzii Camerei Deputaţilor. Pe locurile doi şi trei sunt PNL şi fostul PD, cu câte 30 de doctori sau doctoranzi, urmate îndeaproape de PRM cu 17. La coada plutonului se află Partidul Conservator, cu zece doctori şi de UDMR cu doar nouă. De exemplu, Ioan Oltean, de la PD, a devenit licenţiat în Drept la fără frecvenţă, în anul 1986, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

În prezent este doctorand în drept administrativ. Daniela Popa, recent aleasă în fruntea Partidului Conservator, a devenit inginer, la Universitatea din Braşov, în 1981. După mai bine de 25 de ani, ea a început un doctorat în ştiinţe militare, la Universitatea Naţională de Apărare, Carol I din Bucureşti. Printre parlamentari sunt şi cazuri de ingineri de maşini transformaţi în doctori în drept sau absolvenţii de teologie deveniţi doctori în management. Democratul Daniel Buda de exemplu, a părăsit zootehnia pentru a se face doctor în filosofie politică şi ştiinţe politice. Ioan Buda, de la PSD de data aceasta, inginer de profesie, este acum masterand la drept.