Absolvenţii de medicină au înaintat o petiţie online Ministerului Sănătăţii, solicitând mai multe locuri la rezidenţiat
E criză de medici, dar nici n-avem nevoie de ei. E un paradox, însă absolvenţii facultăţilor de medicină cred că acesta este mesajul pe care îl primesc de la Ministerul Sănătăţii. Asta pentru că la examenul de rezidenţiat de anul acesta s-au scos la concurs mai puţine locuri faţă de anul trecut. Absolvenţii au făcut şi o petiţie pe internet în care cer Ministerului suplimentarea numărului de locuri şi condiţii mai bune de lucru în spitale.
Absolvenţii de medicină cer Ministerului mai multe locuri la rezidenţiat şi condiţii mai bune de lucru în spitale
Anul acesta, 1.900 de absolvenţi pot face primul pas pentru a deveni medici, adică mai puţini cu 400 faţă de anul trecut. Atunci s-au prezentat la examenul de rezidenţiat peste cinci mii de candidaţi.
Absolvenţii facultăţilor de medicină sunt revoltaţi fiindcă, dacă nu ajung rezidenţi, nu îşi pot face meseria. Asta, în condiţiile în care, în România, jumătate dintre spitale nu au suficienţi medici. Mai mult, specialiştii pleacă din ţară pe capete din cauza salariilor. Numai anul trecut, peste o mie de medici s-au dus să lucreze în străinătate, iar alţi o mie au cerut anul acesta actele necesare pentru a pleca.
Peste 1.500 de persoane au semnat petiţia online făcută de absolvenţii facultăţilor de medicină.
''Spitalele lucrează la jumătate din numărul de medici şi noi stăm acasă sau plecăm din ţară pentru că nu avem ce lucra aici. Nu putem face nimic cu şase ani de facultate, suntem şomeri'', susţine Mihai Bucur, absolvent de medicină.
''De la an la an scad locurile la rezidenţiat, iar numărul de absolvenţi la medicină creşte în fiecare an'', spune şi Radu Elisei, şi el absolvent de medicină.
Absolvenţii se plâng şi că Ministerul Sănătăţii distribuie haotic posturile pentru rezidenţi, lăsând anumite judeţe fără posturi.
Absolvenţii cer în petiţie şi salarii mai mari pentru cadrele medicale.
Din cauza veniturilor mici, la Serviciile de Urgenţe din ţară se
lucrează cu jumătate din necesarul de medici. Rezidenţii nu se
înghesuie nici ei să vină, pentru că primesc prea puţini bani în raport
cu riscurile mari: de multe ori sunt agresaţi de pacienţi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback


Absolvenţii de medicină au înaintat o petiţie online Ministerului Sănătăţii, solicitând mai multe locuri la rezidenţiat