Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

ABC: Spioni CIA, capturaţi în Iran şi Liban. Ar putea fi executaţi

Eşec de proporţii al CIA în Orientul Mijlociu. Mai mulţi spioni ai serviciului secret au fost prinşi, iar oficialii americani se tem că aceştia vor fi ucişi.

Paradă a militanţilor Hezbollah
Paradă a militanţilor Hezbollah / FOTO: Al-Sharq al-Awsat
Liderul Hezbollah, Sayyed Hasan Nasrallah
Liderul Hezbollah, Sayyed Hasan Nasrallah

Mai mulţi spioni care lucrau pentru CIA în Orientul Mijlociu au fost identificaţi şi capturaţi în Iran şi Liban, au anunţat surse din serviciile secrete citate de ABC News. Oficialii americani se tem că aceştia vor fi sau au fost deja ucişi.

Spionii erau informatori plătiţi, recrutaţi de CIA pentru două reţele care aveau drept ţinte Iranul şi gruparea politică şi paramilitară Hezbollah, din Liban. Hezbollah este susţinută politic şi financiar de Iran şi Siria şi este pusă de SUA pe lista grupărilor teroriste.

Huffington Post precizează că spionii capturaţi erau străini.  Soarta lor? ABC îl citează pe un fost ofiţer CIA, cu experienţă în Beirut în anii 1980, care apreciază că spionii prinşi vor fi cel mai probabil ucişi. "Nu cred că-i vom mai vedea vreodată", a declarat Robert Baer.

Există şi un motiv pentru care reţeua de spioni din Liban a fost identificată, unul incredibil. Potrivit surselor ABC, ofiţerii CIA se întâlneau cu agenţii la Pizza Hut Beirut. Pentru a descrie acest local, ei foloseau cuvântul de cod "Pizza". Codul, destul de transparent, a fost citit uşor de agenţii Hezbollah, care au reuşit astfel să destructureze reţeaua CIA.

Un oficial care lucrează în prezent  pentru CIA a negat că ofiţerii se întâlneau la Pizza Hut. Un fost înalt ofiţer a confirmat însă şi a admis că "am fost leneşi". CNN citează la rândul său surse din servicii care spun că activităţile CIA în Liban au fost afectate doar parţial.

În vreme ce Hezbollah captura spioni în Liban, agenţii iranieni descopereau o altă reţea CIA în Iran. Numărul exact de informatori identificaţi de regimul de la Teheran nu este clar, dar ar putea fi vorba despre zeci de persoane.

Descoperirea celor două reţele de spioni a fost anunţată în vară, cu ocazia unor declaraţii televizate făcute de ministrul iranian pentru informaţii Heidar Moslehi şi de liderul Hezbollah Sayyed Hasan Nasrallah, declaraţii care au fost respinse de oficialii americani şi parţial ignorate. La vremea respectivă, Teheranul afirma că în jur de 30 de agenţi americani şi israelieni au fost prinşi.

ABC a aflat acum de la responsabilii americani că, de fapt, tot ceea ce s-a spus atunci despre capturare spionilor CIA era în mare parte adevărat.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro