Foto: astronomy.ro

Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 iulie și 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent și meteori ce par că vin din constelația Perseus. Nivelul maxim de activitate a fost atins miercuri după-amiază.

Marţi noaptea a fost vizibil însă un fenomen la fel de spectaculos, cel al ''stelelor căzătoare''. Cei care au privit cerul au putut observa stelele şi Calea Lactee, şi uneori câte o dâră luminoasă, ce a durat mai puţin de o secundă.

În vechime părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de "stea căzătoare". În realitate însă, stele nu cad de pe cer. Ceea ce se observă este doar o particulă foarte mică, sub un milimetru diametru, ce a intrat în atmosfera Pământului, și la frecarea cu aerul a luat foc.

Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an.

Astronomii de la Observatorul ''Amiral Vasile Urseanu'' susţin că acest fenonem se urmăreşte cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Locurile indicate sunt cele de la ţară sau de la munte. Din aceste zone se pot observa până la 100 de meteori pe oră, în timp ce în zonele aglomerate se pot vedea doar 10-20 de meteori pe oră.

Peste 800 de gălăţeni au mers la Planetarium pentru a urmări Perseidele

Peste 800 de gălăţeni au mers la Planetarium, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru a observa ploaia de stele sau Perseidele prin cel mai mare telescop destinat publicului din România.

"Perseidele din noaptea de 12 spre 13 august au atras la Planetariumul de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii o ploaie de vizitatori curioşi să vadă ploaia de stele. Oameni de toate vârstele, peste 800 la număr, au venit pe terasa de observaţii astronomice a muzeului pentru a observa în condiţii optime acest fenomen", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi, Florin Matei.

Observaţiile de pe terasa muzeului gălăţean au început marţi seară, la ora 21.00, şi s-au încheiat miercuri dimineaţă, la ora 04.00. Vizitatorii au putut observa Perseidele prin cel mai mare telescop destinat publicului din ţara noastră, a cărui oglindă principală are diametrul de 400 de milimetri. Pe lângă ploaia de stele, publicul a observat planeta Jupiter şi sateliţii săi, Luna şi cele mai strălucitoate stele de vară.