Sezonul turistic estival se apropie de final. Dacă doriţi să plecaţi în vacanţă în luna septembrie, veţi plăti cu 20% mai puţin pentru un sejur la munte sau la mare în staţiunile din ţară. Pentru destinaţiile din străinătate, firmele de turism oferă reduceri de până la 50%.

La mare, hotelierii anunţă micşorarea tarifelor cu 20%, începând de săptămâna viitoare. Şi agenţiile de turism vin cu oferte noi. Operatorii spun că nu duc lipsă de solicitări, mai ales că vremea se anunţă frumoasă.

"Preţurile la cazare vor începe să se micşoreze de luni cu până la 20%, urmând ca până la sfârşitul lui septembrie, cu 50%. Adică vom avea aceleaşi preţuri ca la începutul sezonului", a declarat Mihai Gache, agent de turism.

Dacă preferaţi o destinaţie exotică, agenţiile de turism oferă sejururi în Tunisia, Dubai sau Egipt. Preţurile sunt aproape la jumătate faţă de cele practicate în mijlocul verii.

Proprietarii de pensiuni şi hotelierii din zona montană nu se grăbesc însă să facă reduceri. Abia peste trei săptămâni preţurile vor scădea, dar numai în anumite zone, cum ar fi Bran-Moeciu. Hotelierii de pe Valea Prahovei, în schimb, preferă să menţină aceleaşi preţuri, indiferent de anotimp.