Dispozitivul va fi disponibil începând cu această vară şi va costa aproximativ 100.000 de dolari, plus costurile chirurgicale. În toamnă, compania ce a creat acest implant va încerca să obţină aprobarea şi pentru comercializarea acestuia în SUA, potrivit descopera.ro.
Pacienţii ce vor folosi acest implant retinal nu îşi vor recăpăta integral vederea, ci vor putea să vadă forme, lumina şi limitele obiectelor. Imaginea este neclară deoarece are echivalentul a 60 de pixeli, în comparaţie cu milioanele de pixeli pe care o retină sănătoasă îi oferă creierului. Implantul permite un câmp de vedere de 20 de grade.
Un aspect inedit al implantului retinal este faptul că nu se foloseşte de ochi pentru a vedea, ci apelează la o cameră. De aceea, acest implant reprezintă primul ochi bionic din istoria omenirii.
Implantul a fost deja folosit cu succes, permiţând unor pacienţi ce sufereau de retinită pigmentară să vadă pentru prima dată.
A început era ochilor bionici! Prima retină artificială aprobată VEZI FOTO
Un implant retinal artificial numit Argus II a fost aprobat pentru uz comercial în Europa. Este pentru prima dată când un astfel de implant este aprobat.
Un implant retinal artificial numit Argus II a fost aprobat pentru uz comercial în Europa / Foto: descopera.ro
Un implant retinal artificial numit Argus II a fost aprobat pentru uz comercial în Europa / Foto: descopera.ro









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M