Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

A început ce-a de-a doua etapă a campaniei "Împarte Drumul"

Programul educativ "Împarte Drumul", organizat cu susţinerea Suzuki România, a ajuns la a doua etapă, dedicată protecţiei pietonilor. Poliţia Rutieră Română a pregătit o serie de materiale care oferă sfaturi concrete pentru evitarea accidentelor, privind cea mai vulnerabilă categorie de participanţi la trafic.

Programul educativ “Împarte Drumul” este parte integrantă a seriei de campanii derulate pe plan naţional de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sub egida "Alege Viaţa!". După ce s-a adresat într-o primă fază conştientizării participării la trafic a conducătorilor de motociclete şi mopede, programul tratează acum cea mai vulnerabilă categorie de participanţi la trafic: pietonii.

Neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și lipsa atenţiei la trafic atât din partea pietonilor, cât şi din partea şoferilor impun o comunicare cât mai eficientă a mesajului de conştientizare asupra acestor factori cauzatori de accidente.

Poliţia Rutieră Română a pregătit cu susţinerea Suzuki o serie de materiale care oferă sfaturi concrete pentru evitarea accidentelor.

Comunicarea va fi realizată prin diferite forme:

- 50.000 de pliante, ce conţin sfaturi utile pentru automobilişti şi motociclişti. Acestea vor fi distribuite în trafic, prin reprezentanţele Suzuki din toată ţara şi în cadrul acţiunilor educaţionale desfăşurate de Poliţia Rutieră Română la nivel local.

- 1.000 afişe, care vor fi expuse la sediile Poliţie Rutiere şi în reprezentanţele Suzuki.

- 50.000 de odorizante auto, care vor fi distribuite în cadrul acţiunilor educaţionale desfăşurate în trafic de către Poliţia Rutieră Română şi reprezentanţii Suzuki.

"Analiza evoluţiei accidentelor grave de circulaţie produse în cursul semestrului I al anului 2011 relevă faptul că nerespectarea normelor rutiere de către pietoni rămâne în continuare printre principalele cauze generatoare de accident, ocupând locul al doilea în ierarhie, cu o pondere de 20,7% din total. Totodată, se remarcă faptul că în aceeași perioadă de referință neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversare a urcat în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, ajungând pe locul al treilea, cu un procent de 9,4% din total", a declarat comisarul şef Lucian Diniţă, directorul Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

El a mai spus că este necesară atât conştientizarea pietonilor asupra riscurilor implicării în evenimente rutiere, cât şi a automobiliştilor, în vederea adoptării unui comportament rutier prudent în raport cu această categorie vulnerabilă de participanţi la trafic.

"Având în vedere aceste aspecte, subliniem necesitatea respectării normelor rutiere şi adoptarea unei conduite preventive de către toţi cei care utilizează drumul public şi considerăm că prin desfăşurarea acestor activităţi educative vom reuşi să contribuim la reducerea numărului şi consecinţelor accidentelor de circulaţie", a adăugat Lucian Diniţă.

Suzuki România, partenerul Poliţiei Române în programul educativ "Împarte Drumul!"

"Atenţia sporită atât din partea șoferilor, cât și a pietonilor este factorul principal în evitarea accidentelor. Însă Suzuki a dezvoltat constant sistemele de protecție activă cu care dotează modelele sale, tocmai pentru a oferi șoferului posibilitatea unei reacţii prompte și precise în cazuri de urgență. Automobilele Suzuki sunt recunoscute pentru dinamismul și agilitatea lor, ceea ce le face foarte controlabile. Iar conceptul lor tehnic este completat de sisteme precum ESP (controlul electronic al stabilităţii) sau TCS (controlul tracţiunii) care corectează comportamentul mașinii și chiar o reacție insuficientă a șoferului", a explicat Alin Radu, directorul general al Suzuki România.

"Dar, după cum spuneam și la început, cea mai bună metodă de prevenire și evitare a unui accident este atenția. De aceea, Suzuki România este alături de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și în a doua etapă a programului Împarte Drumul. Susținem în calitate de partener această acțiune de creștere a gradului de conștientizare în rândul pietonilor și șoferilor și vom realiza acest lucru în mod direct, prin rețeaua de reprezentanțe Suzuki din toată România”, a mai spus Alin Radu.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro