Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bacalaureat 2011:Elevii au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română VEZI MODEL DE SUBIECT

Candidaţii înscrişi la sesiunea de bacalaureat din iunie-iulie au susţinut luni prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, potrivit calendarului de desfăşurare a examenului. Potrivit ministrului Educaţiei, elevii prinşi copiind la bacalaureat vor fi eliminaţi şi nu vor mai putea susţine acest examen timp de două sesiuni consecutive. VEZI MODELE DE SUBIECTE

 Candidaţii înscrişi la bacalaureat susţin luni prima probă scrisă, la limba şi literatura română
Candidaţii înscrişi la bacalaureat susţin luni prima probă scrisă, la limba şi literatura română / FOTO: debanat.ro

Peste 210.000 de elevi au intrat, de luni, la probele scrise de la Bacalaureat 2011. Prima probă: limba şi literatura română. Dar atenţie, se filmează! În sălile de examen au fost montate camere video care să surprindă orice mişcare făcută de elevi. Potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funderiu, elevii prinşi copiind la bacalaureat vor fi eliminaţi şi nu vor mai putea susţine acest examen timp de două sesiuni consecutive.

Bacalaureatul are trei probe orale şi trei scrise. Elevii care au urmat liceul în altă limbă decât româna susţin, în plus, o probă orală şi una scrisă de limbă maternă.

Probele orale, deja susţinute, au fost la limba română, computer şi limbă străină.

Ultimele două probe scrise ale examenului de bacalaureat, proba obligatorie a profilului şi proba la alegere a profilului şi specializării, vor fi susţinute la 29 iunie şi, respectiv, 1 iulie.

Rezultatele examenului vor fi afişate la 3 iulie, iar în 4 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, se vor putea depune eventualele contestaţii. Rezultatele finale ale examenului vor fi afişate la 8 iulie.

Pe site-ul Ministerului Educaţiei se află publicate mai multe modele de subiecte pentru proba de limba şi literatura română a Bacalaureatului. Proba scrisă are 3 subiecte. VEZI ATAŞAT MODELE DE SUBIECTE

În perioada 11-15 iulie, vor avea loc înscrierile pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2011, care se va desfăşura în perioada 22 august-7 septembrie.Pentru buna organizare a examenului de bacalaureat, Ministerul Educaţiei a alocat linia TEL VERDE 0800801100 (telefon gratuit), la care cetăţenii pot semnala orice neregulă constatată în organizarea şi derularea examenului naţional de bacalaureat.

Ministerul Educaţiei le reaminteşte părinţilor că examenul de bacalaureat este gratuit pentru elevii clasei a XII-a şi solicită elevilor şi părinţilor să semnaleze la numărul amintit orice situaţie în care se solicită bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol. Linia de telefon 0800801100 este disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 9.00 şi 19.00.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro