„În data de 20 august, un adolescent de 17 ani a sesizat Poliţia despre faptul că în ziua precedentă, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla în curtea unui liceu din municipiul Iaşi, persoane necunoscute au profitat de neatenţia sa şi i-au sustras din buzunar un telefon mobil în valoare de 2.000 lei. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale a fost identificat cel care a intrat în posesia telefonului. Acesta era un alt tânăr, care a relatat însă faptul că, în seara zilei respective, în timp ce se afla în curtea unităţii de învăţământ respective, a găsit pe jos telefonul reclamat ca fiind furat, pe care şi l-a însuşit pe nedrept. Telefonul a fost recuperat şi restituit proprietarului de drept“, a declarat Mădălin Ţăranu, comisar în cadrul Poliţiei. Oamenii legii reamintesc ieşenilor că, în cazul în care găsesc un bun, sunt obligaţi să-l predea poliţiştilor sau proprietarului de drept în termen de zece zile.