Elevii care vor alege acest curs vor învăţa despre organizaţiile de masă, "omul nou" şi monopolul ideologic şi vor afla ce înseamnă alterarea sistemului de valori, controlul partidului asupra şcolii, bisericii şi instituţiilor culturale, stereotipurile, limba de lemn, controlul demografic şi al locului de muncă sau criza alimentară.
Cele 190 de pagini ale manualului sunt însoţite de un DVD cu două ore de imagini difuzate de Televiziunea Română în anii '80, a cărui apariţie a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei.
Manualul a fost realizat de o echipă formată din cercetători din cadrul
Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR),
profesori de istorie şi membri ai Comisiei prezidenţiale pentru analiza
dictaturii comuniste din România.
Primii 30 de profesori care vor preda istoria comunismului au
fost instruiţi, în perioada 4-5 septembrie, de cercetătorii din
IICCR. Profesorii au fost aleşi dintre cei care au cercetat istoria
comunismului, în funcţie de rezultatele avute în acest demers
ştiinţific. Următorul curs de formare pentru predarea acestui curs
opţional se va desfăşura în prima jumătate a anului 2009 şi va avea în
vedere instruirea unui număr de 100 de profesori de istorie.
Pe 24 iulie, Ministerul Educaţiei a anunţat că, din anul şcolar
2008-2009, elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor putea alege să
studieze, la cursurile opţionale, istoria comunismului românesc.
Ulterior, profesorii şi elevii care au participat la Şcoala de Vară de
la Sighet au cerut ministerului ca studiul represiunii comuniste să fie
obligatoriu în liceu, iar Istoria României să fie inclusă, din nou,
între probele impuse la examenul de bacalaureat.












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed

