A fost inventat un nou tip de maşină hibrid, care porneşte prin pedalare şi foloseşte energie solară
Un nou tip de maşină hibrid, cu zero emisii, care foloseşte energie umană şi solară deopotrivă, a fost creată de o echipă de studenţii de la Universitatea San Jose din SUA.
Maşina a fost numită ZEM - Zero Emissions Vehicle, iar costul unui
exemplar nu ar depăşi 4.000 de dolari, potrivit studenţilor care au
creat-o. "ZEM este, cu siguranţă, primul proiect care implică
energia solară şi cea umană într-un sistem mobil", a explicat doctorul
Tai-Ran Hsu, profesorul de inginerie care a coordonat studenţii de la
Universitatea San Jose.
Maşina demarează prin pedalare timp de 30 de secunde, până când ajunge la zece kilometri pe oră, apoi sunt activate bateriile, care, în alte 30 de secunde, o aduc la o viteză de 70 de kilometri pe oră. ZEM are patru baterii cu fibre de silicon, care se încarcă cu energie solară de la cele patru panouri solare amplasate pe maşină, trei pe acoperiş şi unul pe capotă. Cu bateriile complet încărcate, maşina poate merge circa 100 de kilometri.
Pieţele pe care va fi lansată maşina sunt Mexic, China şi India, dar
echipa care a construit maşina speră că aceasta ar putea ajunge şi în
alte ţări şi că ar putea înlocui clasicele maşini ale serviciului
poştal din SUA. Profesorul Hsu şi studenţii săi au declarat că
vehiculul este gata de producţia de masă.
Anul trecut, Universitatea San Jose a câştigat cu prototipul ZEM o bursă de 15.000 de dolari, la o competiţie de inginerie organizată de Universitatea Princeton.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

