Greg Palast se numeşte domnul jurnalist care pretinde că, în urmă cu patru ani, după ce a legat un (foarte puţin probabil – crede nymag.com) prieteşug cu doamna J.K. Rowling, aceasta din urmă i s-a confesat. Amândoi erau în top, cu câte un best seller, astfel încât mama personajului Harry Potter i-ar fi mărturisit fără rezerve ziaristului Greg că a înlocuit nişte variante de final la Harry Potter şi Talismanele Morţii.
Una dintre variantele respective ar fi fost chiar foarte diferită decât cea oficială şi Palast o descrie pe blog-ul său, însoţind-o de o scuză jenantă: „Îmi pare rău, Jo... Asta e primejdia care te pândeşte dacă te împrieteneşti cu un jurnalist de investigaţie”.
În versiunea de final descrisă de ziaristul Greg, Harry îl învinge pe Voldemort cu o vrajă care întoarce timpul înapoi, ceea ce provoacă îngheţarea Lordului Întunecat la stadiul de copil în braţele părinţilor săi. Epilogul este unul şi mai controversat: Harry este director la Hogwarts, Ginny s-a transformat într-o pasăre în loc să îmbătrânească şi stră-stră-nepotul lor, Tom, are apucături necurate. Mă rog, diavoleşti. „Harry îl privea pe Tom şi îşi dădea seama că întreaga lume se va întuneca din nou, prea curând, pentru multe generaţii ce vor urma” transcrie Greg Palast un final pe care nymag.com îl socoteşte, sec: non-canonic. Să vedem dacă şi ce anume răspunde J.K.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M