A doua noapte de violenţe la Londra. După ce ieri, cartierul tottenham a fost cuprins de flăcări, aseară, mai multe zone ale metropolei au fost vandalizate. Autorităţile au mobilizat un număr impresionant de poliţişti, ca să restaureze ordinea.
Primele violenţe au izbuncit în cartierul Enfield, situat la câţva km distanţă de Tottenham. Aproximativ 100 de adolescenţi au ieşit în stradă şi au spart mai mutle magazine. Tinerii au pătruns în câteva supermarketuri, de unde au fugit cu aparate elctronice şi cu alcool. Zeci de poliţişti au fost trimişi pe străzi, pentru a menţine situaţia sub control. Mulţimea i-a atacat însă cu pietre şi cu gunoaie.
Problemele s-au extins apoi în alte câteva cartiere şi suburbii ale capitalei britanice. Autorităţile au precizat totuşi, că manifestaţiile au fost mult mai restrânse şi mai puţin violente decât cele de sâmbătă seara din Tottenham.
Întregul scandal a început de la o operaţiune a poliţiei din Tottenham, în care un bărbat de 29 de ani, pe nume Mark Duggan, a fost împuşcat mortal. Revoltaţi, oamenii au ieşit în stradă şi au cerut explicaţii. Demonstraţia a început paşnic însă a degenerat ulterior în violenţe. Bilanţul provizoriu indică zeci de răniţi, peste 50 de arestări şi pagube materiale de 100 de milioane de lire sterline. Familia lui Mark Duggan a condamnat violenţele şi a făcut apel la calm.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M