Prima cădere a lui Roger Federer s-a produs în urmă cu doi ani. Liderul absolut al tenisului făcea tot mai greu faţă ofensivei clocotitoare a lui Rafa Nadal, fapt pentru care a şi pierdut supremaţia mondială, în detrimentul ibericului, în vara lui 2008. Factori subiectivi, în care decisive au fost accidentările succesive ale spaniolului, l-au readus pe elveţian în fruntea clasamentului ATP, însă "ceasornicul din Basel", ajuns acum la 28 de ani, se dereglează din ce în ce mai des.
A câştigat în 2010 Australian Open, însă de atunci, de la 1 februarie, picajul a devenit evident. Victimă a unei infecţii pulmonare, Federer a revenit în competiţie la mijlocul acestei luni, la Indian Wels, unde l-a eliminat doar pe Victor Hănescu, pentru ca apoi să fie eliminat de cipriotul Baghdatis. A urmat tuneul de la Miami, unde a trecut mai întâi de ecuadorianul Nicolas Lapentti, apoi a obţinut o victorie neconvingătoare în faţa francezul Florent Serra. Azi-noapte a jucat în optimi, contra cehului Tomas Berdych, în faţa căruia a avut o minge de meci, dar a fost eliminat de acesta, în trei seturi.
"Nu e niciun secret că am avut dificultăţi în ultimele meciuri jucate în SUA. Este dezamăgitor. Am luptat cât am putut să-mi remediez problemele din joc. Mi-am pierdut puţin încrederea, iar asta m-a costat scump în ultimele două turnee. Aştept cu nerăbdare competiţiile pe zgură", a declarat elveţianul, care a fost totuşi favoritul publicului în timpul partidei, având susţinerea a peste 10.000 de fani. În acelaşi timp, trebuie menţionat că victoria lui Berdych, al 16-lea favorit în acest turneu, vine după ce jucătorul ceh a suferit opt înfrângeri consecutive în faţa lui Federer.
În schimb, merge mai departe la Miami Rafael Nadal, care l-a eliminat cu 7-6, 6-4 pe compatriotul său David Ferrer, iar în sferturi va juca împotriva francezului Jo-Wilfried Tsonga. Celelalte trei partide ale fazei sferturilor de la Miami sunt Andy Roddick - Nicolas Almagro, Mihail Iujnâi - Robin Soderling şi Tomas Berdych - Fernando Verdasco.
La feminin, Venus Williams şi franţuzoaica Marion Bartoli se vor întâlni în prima semifinală. Pentru celelalte două locuri din careul cu aşi luptă Kim Clijsters cu Samantha Stosur şi, respectiv, Justine Henin cu Caroline Wozniacki.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M