SPORT »
A doua echipă calificată din Grupa A poate fi decisă la lovituri de departajare
12 iun 2008, 19:59 |
Actualizat Vineri, 13 Iunie 2008 00:14
Reprezentanţii forului european de fotbal au anunţat joi că, potrivit regulamentului, echipa calificată mai departe poate să fie decisă în urma loviturilor de departajare, în cazul în care Turcia şi Cehia remizează în ultimul meci din Grupa A, informează site-ul oficial al competiţiei.
"În cazul în care două echipe au acelaşi număr de puncte, acelaşi număr de goluri marcate şi primite, iar în cazul în care în ultimul meci din grupă se întâlnesc, iar partida se termină la egalitate, formaţia calificată se va decide în urma executării loviturilor de departajare", se arată în regulamentul competiţiei. Echipa care va termina pe locul 2 în Grupa A va întâlni câştigătoarea Grupei B, la 20 iunie, iar Portugalia, din calitatea de câştigătoare a grupei, va evolua contra echipei de pe locul 2 din Grupa B, cu o zi înainte.
Situaţia a mai apărut şi în sezonul 2002/2003, în timpul Campionatului European Under 19 feminin, care a avut loc în Germania, iar Italia şi Suedia erau la egalitate până la ultimul meci. La finalul partidei, scorul a fost egal, 3-3, iar Suedia a câştigat cu 4-1 la executarea loviturilor de departajare.
Portugalia şi Cehia sunt la egalitate în Grupa A, fiecare cu trei puncte după două meciuri, în timp ce Portugalia, cu 6 puncte, este calificată în sferturi, iar Elveţia, cu 0 puncte, este eliminată.
Ultimele meciuri ale grupei vor avea loc la 15 iunie: Elveţia-Portugalia (ora 19.00, Basel) şi Turcia-Cehia (ora 21.45, Geneva).
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

