"Proiectilul, de calibru 76 mm, datează din timpul celui de-al doilea război mondial şi avea focosul montat. Proprietarul apartamentului situat la etajul I, Mihai M., susţine că deţine acest proiectil din anul 1982, când l-a găsit cu ocazia demolării unei locuinţe", a declaratat subcomisarul Emilian Muşulete, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Muniţia a fost ridicată de poliţişti din cadrul Biroului Arme Explozibili şi Substanţe Toxice al IPJ Vâlcea şi a fost predată specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, pentru neutralizare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea a mai spus că proprietarul apartamentului, Mihai M., este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive.
"Această situaţie ne-a fost sesizată de muncitorii care au efectuat reparaţii în apartamentul celui la care s-a găsit proiectilul. Îi rugăm pe toţi cei care cunosc astfel de cazuri să anunţe poliţia, spre a se evita consecinţe grave. Pericolul pe care îl reprezintă aceste obiecte, pe care unii sunt tentaţi să le păstreze, pune vieţi în pericol", a declarat subcomisarul Muşulete.
A dormit 28 de ani cu bomba sub acoperiş
Poliţiştii vâlceni au descoperit un proiectil de artilerie în balconul unui apartament din Râmnicu Vâlcea, proprietarul locuinţei declarând că deţine aceast proiectil din anul 1982, când l-a găsit cu ocazia demolării unei locuinţe.
Un vâlcean a păstrat aproape 30 de ani un proiectil în casă / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M