A. Năstase: Prin negarea avizelor celor două Camere, se doreşte discreditarea Parlamentului şi a primului ministru
Realitatea TV
2008-05-06 16:22:24
A. Năstase: Până acum miniştri aveau scutul acesta al Parlamentului
închide
deschide
"Până acum miniştrii care erau şi parlamentari mai puteau să scape de urmăririle şi de dosarele lui Traian Băsescu pentru că mai aveau scutul acesta al Parlamentului. În cazul în care se modifică legea aşa cum ar dori Daniel Morar, atunci ar exista un drept discreţionar al procurorului-general să se joace în permanenţă cu preşedintele României, să pornească urmărirea penală prin nişte chestiuni despre care nu ştie nimeni nimic, iar preşedintele să suspende orice ministru, inclusiv pe primul-ministru, şi în felul acesta şi Parlamentul, şi primul-ministru să devină inutili", a declarat Adrian Năstase.
"Nu mai este nevoie de ridicarea imunităţii parlamentare pentru a fi urmărit penal sau trimis în judecată, doar când se pune problema reţinerii, arestării sau percheziţiei avem nevoie de ridicarea imunităţii", a spus preşedintele PD-L, Emil Boc. "Parchetul, DNA-ul sau Parchetul general nu mai are niciun impediment de natură constituţională sau procedurală să meargă mai departe", a adăugat acesta.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 







FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

