A. Iorgulescu: PNL nu va intra într-un guvern, alături de PD-L, dacă Stolojan va fi premier
Liberalii nu vor intra într-o eventuală formulă de guvernare, alături de PD-L, cu Teodor Stolojan prim-ministru. Anunţul a fost făcut de vice-preşedintele PNL Adrian Iorgulescu, la Şcoala de vara a tineretului liberal.
Adrian Iorgulescu, vicepreşedinte PNL, l-a numit "tradător" pe Theodor Stolojan în cadrul Şcolii de vară a tineretului liberal de la Costineşti, şi a subliniat că nu va negocia cu sub nicio formă cu PD-L dacă acesta va fi propunerea lor pentru funcţia de prim-ministru.
"L-am auzit vorbind pe domnul Boc despre trădarea lui Tăriceanu şi a liberalilor. E fabuloasă această afirmaţie. Cei care au trădat sunt cei care au plecat cu Stolojan, fracţionând PNL. Ei sunt trădători. Putem noi să dăm mâna cu aceşti trădădori, cu gruparea SS, Stolojan-Stoica? Evident că acest lucru pentru noi este imposibil. Din punct de vedere al moralităţii politice, demnităţii formaţiunii noastre politice, deşi se spune că în politic se poate face orice, vă spun că cei care suntem acum în conducerea PNL nu acceptăm un asemenea compormis", a mai declarat vicepreşedintele PNL.
Iorgulescu a specificat însă că sunt dispuşi să discute dacă PD-L va propune nume ca Vasile Blaga sau Adriean Videanu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Ungureanu schimbă programul bugetarilor
Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii








Feedback

