Clinica de istorie: mari cazuri medicale ale trecutului ar putea fi rezolvate, în prezent.
Este otrăvirea lui Alexandru Lăpuşneanu primul caz de eutanasie consemnat în istoria țărilor române? Cum l-ar fi putut ajuta chirurgia plastică pe Ştefan cel Mare? A fost contaminat Ion I. C. Brătianu cu streptococi înalt patogeni de către agenţii Moscovei sau a luat o banală gripă de la Nicolae Titulescu, murind în urma septicemiei? Se poate vorbi de malpraxis în cazul său? Dar în cazul Majestăţii Sale Regele Ferdinand, care a murit de cancer la colon, în 1927? Cum a influenţat acest caz istoria modernă a României?
Posibile răspunsuri pentru aceste enigme ale trecutului la "Clinica de istorie", un serial REALITATEA.NET şi dcnews.ro
EPISODUL 1
Tradiţia consemnată în letopiseţe şi amplificată de literatură, cum că Lăpuşneanu ar fi murit otrăvit chiar de doamna Ruxanda, pare lipsită de temei. Este foarte puţin probabil ca evlavioasa doamnă, cu care Vodă trăise 15 ani şi făcuse mai mulţi copii, să fi făcut aşa ceva.
În realitate, Alexandru Lăpuşneanu a suferit mult timp de o boală de ochi, pentru tratarea căreia a făcut adeseori apel la medicul Andrei din Bistriţa, de unde îşi procura, în acelaşi scop, vată şi apă distilată. Documentele ne arată că, măcinat şi chinuit de boală, Domnitorul le-a cerut bistriţenilor, să-l trimită, pentru ultima dată pe medicul Andrei. Din păcate, el soseşte prea târziu, după ce voievodul încetase din viaţă.
Detalii despre problemele medicale ale lui Lăpuşneanu în video interviul de pe dcnews.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M