Cariera lui Heath a început în 1992, pe când avea doar 13 ani, cu un rol În filmul "Clowning Around". Primul său rol mai important l-a avut în 1997, în filmul pentru adolescenţi "Blackrock".
Unul dintre cele mai cunoscute filme pentru tineri în care a jucat Heath, este "10 lucruri pe care le urăsc la tine" (10 Things I Hate about you), o re-ecranizare a piesei lui Shakespeare, "Îmblânzirea scorpiei". Pentru acest, rol, Heath renunţă la frumosul său păr blond, în favoarea unei culor mai închise.
Prima sa transformare de look are loc în serialul Roar (1997), unde joacă un erou din vechea Irlandă, ce luptă pentru justiţie şi dreptate, înfruntându-se cu oponenţi mitici.
Talentul său se face remarcat în "The Patriot", un film despre Revoluţia Americană, unde joacă alături de Mel Gibson. 
Înfăţişarea de erou îi prinde bine, aşa că Heath îşi continua cariera cu "A Knight's Tale", povestea unui ţăran care devine cavaler. Femeile încep să suspine după Heath Ledger, eroul în armură.
Bărbaţii în uniformă sunt preferaţii femeilor, aşa că prin rolul unui poliţist în Monster's Ball, Heath topeşte inimile reprezentantelor sexului frumos.
În filmul din 2004, Ned Kelly, Heath poartă pentru prima oară o barbă destul de serioasă, potrivită pentru rolul său de răufăcător, renunţând la aspectul său de tânăr cavaler.
Heath nu este prea sexy nici în următoarea sa peliculă, Lords of Dogtown, unde apelează la un look neîngrijit, potrivit unui surfer rebel.
În 2005 îl interpretează pe Jacob, unul din fraţii Grimm, într-o frumoasă poveste fantastică, The Brothers Grimm.
Recunoaşterea talentului excepţional al lui Heath vine o dată cu interpretarea unui cowboy gay în Brokeback Mountain, când, probabil, a cucerit şi inimile bărbaţilor.
Rolul lui Casanova, în 2005, îi aduce admiraţia şi suspinele tuturor femeilor.
Consacrarea sa ca actor vine însă o dată cu ultimul său film, The Dark Knight, unde joacă impresionant rolul lui Joker din Batman. Pentru prestaţia sa excelentă, Heath Ledger a primit, post-mortem din păcate, Oscarul pentru cel mai bun actor, în 2009.
Înainte să plece dintre noi, Heath a reuşit să mai înregistreze câteva secvenţe din filmul fantastic "The Imaginarium of Doctor Parnassus". Regizorul nu a vrut să scoată scenele cu el, aşa că a cerut modificarea scenariului pentru a le putea păstra.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M