Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

CE: Europa ar trebui să înceapă implementarea prevederilor acordului de la Copenhaga

UE este pregătită să semneze un acord care să oblige naţiunile la luarea unor măsuri importante împotriva schimbărilor climatice, la conferinţa din Mexic ce se va desfăşura la sfârşitul acestui an.

UE trebuie să implementeze măsurile luate la Copenhaga / FOTO: keepbanderabeautiful.or
UE trebuie să implementeze măsurile luate la Copenhaga / FOTO: keepbanderabeautiful.or

Uniunea Europeană ar trebui să înceapă implementarea prevederilor acordului de la Copenhaga din decembrie 2009, în special mecanismul de asistenţă financiară iniţială rapidă pentru ţările în curs de dezvoltare, de 2,4 miliarde euro în perioada 2010-2012, a anunţat miercuri Comisia Europeană (CE).

În strategia prezentată miercuri ce vizează menţinerea ritmului susţinut al eforturilor globale de combatere a schimbărilor climatice, executivul european susţine şi că UE trebuie să militeze în continuare în favoarea unui acord global solid şi obligatoriu din punct de vedere juridic, cu participarea efectivă a tuturor ţărilor la acţiunile de combatere a schimbărilor climatice.

În acest scop, este necesară integrarea Acordului de la Copenhaga în negocierile din cadrul ONU şi remedierea deficienţelor Protocolului de la Kyoto, potrivit comunicatului Bruxelles-ului.

"Comisia este hotărâtă să menţină ritmul susţinut al eforturilor globale de combatere a schimbărilor climatice. Comunicarea de astăzi defineşte o strategie clară cu privire la următoarele etape care vor trebui parcurse pentru a revigora negocierile internaţionale şi a determina participarea partenerilor noştri la demersul propus", a spus preşedintele CE, José Manuel Barroso, citat în comunicat.

Comunicarea CE propune o foaie de parcurs pentru procesul de negocieri din cadrul ONU care va reîncepe în aprilie. Orientările strategice cuprinse în acordul de la Copenhaga - care nu au fost adoptate oficial printr-o decizie a ONU - trebuie integrate în textele de negociere ale ONU ce constituie baza viitorului acord global privind clima.

UE ar fi pregătită să ajungă la un acord global obligatoriu din punct de vedere juridic cu ocazia conferinţei ONU privind clima de la Cancun (Mexic) de la sfârşitul acestui an, însă Comisia recunoaşte că divergenţele de opinii dintre ţări ar putea duce la întârzierea adoptării unui acord până în 2011.

Acordul de la Copenhaga sprijină obiectivul central al UE, şi anume limitarea încălzirii globale la maximum 2oC peste temperatura din perioada preindustrială, pentru a preveni astfel efectele cele mai nefaste ale schimbărilor climatice.

Până în prezent, ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare, responsabile de peste 80% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, au inclus în acord propriile obiective sau acţiuni în materie de emisii.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro