Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a mers la tribuna Congresului, acuzându-l pe liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, că l-a suspendat împotriva Statutului.
"Am fost suspendat fără a se respecta statutul. Am fost suspendat de către Marian Vanghelie într-una din zilele în care m-am ridicat la Consiliul Naţional împotriva lui Vanghelie. Ca să mă suspendaţi, trebuie să modificaţi statutul. Vreau să vă informez că dacă ai altă părere decât a lui Vanghelie, rişti să fii dat afară. Astăzi(n.r/duminică) am primit ecuson de invitat, deşi trebuia să fii delegat. Vanghelie nu respectă statutul partidului", a acuzat Florentin Pandele.
"Acesta este o nuntă, nu un congres", a clamat Pandele.
Din sală au curs apostrofările: "Vrem să fiţi uniţi, bă!!!!", "Pandelică!". Vanghelie a încercat să răspundă, dar a fost fluierat şi el de sală, de adversarii săi.
Mircea Geoană s-a enervat crunt. L-a trimis la locul lui pe Vanghelie ş a început să ţipe: "Nu voi accepta să transform chestia asta într-un bâlci! Cine vrea să facă jocuri la cingres nu va găsi în noi sprijin. Prin votul comisiei de propuneri a considerat că această candidatură nu întrunește elementele statutare. Nu am să accept să intrăm în acest congres"
Ion Iliescu a intrat şi el în scenă. I-a luat apărarea lui Pandele: "Fac apel la toţi delegaţii congresului şi la invitaţi. Invitaţii îi rog să se abţină, au doar calitatea de a observa lucărările congresului. Pe fond, cred că domnul Pandele are dreptate. După CN la o zi, două am fost sunat de patru membri ai organizaţiei de Ilfov care au aflat că a fost o şedinţă în care domnul Pandele a fost suspendat. Au vrut să vorbească cu domnul Geoană şi nu a avut timp. Mi se pare că s-a procedat nestatutar. Congresul să ia notă de acest lucru. Nu am discutat în CN suspendarea lui Pandele, deci să o amânăm. Deci eu propun ca suspendarea domnului Pandele să fie anulată de congres!"
Fiind suspendat din partid, Pandele nu poate candida la scaunul de vicepreşednte. Secretarul general, Liviu Dragnea, a tranşat problema: "Stimaţi colegi, sunt în sală peste 1700 de colegi. Vreau să stingem acest conflict. Avem o prevedere statutară. Domnul Pandele vrea să candideze la funcţia de vicepreşedinte." Dragnea a supus votului candidatura lui Pandele şi congresul a respins la vot candidatura acestuia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M