Acceleratorul de particule, LHC, s-a defectat din cauza unei bucăţi de pâine

Acceleratorul de particule, LHC, s-a defectat din cauza unei bucăţi de pâine
Din nou probleme pentru cel mai puternic accelerator de particule din lume cunoscut sub numele de Large Hadron Collider. De data aceasta, motivul i-a uimit şi pe oamenii de ştiinţă. O bucată de pâine a ajuns într-un dispozitiv aflat în aer liber şi a provocat supraîncălzirea sistemului.
Acceleratorul a fost închis imediat şi din fericire, defecţiunea nu pune în pericol planurile oamenilor de ştiinţă de a-l repune în funcţiune la capacitate maximă, până la sfârşitul acestei luni.
Cotidianul britanic The Telegraph scrie că cel mai probabil bucata de pâine a căzut dintr-un avion sau a fost adusă de o pasăre.
Acest dispozitiv complex, la care au lucrat 7.000 de fizicieni timp de 12 ani şi ale cărui costuri s-au ridicat la aproape 4 miliarde de euro, îşi propune să desluşească tainele formării universului.
Acceleratorul a fost pornit toamna trecută şi închis după numai câteva zile din cauza unor defecţiuni tehnice. Dispozitivul se află la graniţa dintre Franţa şi Elveţia.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














