Hoţii, doi unguri şi un român, furaseră obiectele de artă din Austria. Piesa centrală a colecţiei este o icoană pictată din perioada Renaşterii şi evaluată la peste două milioane şi jumătate de euro.
Aventura celor 31 de obiecte de artă a început în luna august, când doi proprietari a două colecţii valoroase din Viena au sesizat autorităţile despre dispariţii.
"Sunt furturi comise pe timpul nopţii prin efracţie în special când proprietarii nu se aflau acasă", spune Codruţ Olaru, şeful DIICOT.
O listă impresionantă de obiecte a ajuns astfel pe pagina Interpol, la capitolul opere de artă - furturi recente. Şi nimeni nu spera să le dea prea curând de urmă.
"Şcolarul Îndărătnic" - o pictură în ulei din 1850, semnată de unul dintre cei mai importanţi pictori ai începutului de secol XIX, Georg Waldmueller, a fost evaluată la peste un milion de euro.
Două peisaje din 1843 semnate Johan Von Dallinger, Peisaj pe râu cu cal şi peisaj pe râu cu vaci, se apropie şi ele ca valoare un milion de euro.
Toate aceste obiecte au fost oferite spre vânzare colecţionarilor români. Vestea a ajuns şi la urechile autorităţilor. Un investigator sub acoperire din cadrul Serviciului Operaţiuni speciale a IGP, coordonat de un procuror DIICOT, a reuşit să le recupereze. I-a momit pe traficanţi în Braşov cu 10.000 de euro. Tranzacţia nu a mai avut însă loc. Cei trei au fost prinşi, iar în camera hotelului au fost găsite în total 31 de obiecte.
Martin Eichtinger, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Austriei, a mulţumit în numele Republicii Austria pentru colaborare.
Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la crimă organizată încearcă acum să idetifice toate obiectele pentru că unele nu se află pe lista celor doi colecţionari vienezi prădaţi, iar altele se bănuieşte că au fost deja vândute.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M