Corneliu Vadim Tudor a afirmat, vineri, în cadrul consultărilor de la Guvern, că este necesară o amânare a alegerilor.
"Dacă nu se pot amâna alegerile până în martie 2009, cel puţin să le amânăm cu o săptămână, pentru că anul acesta, pe 1 decembrie 2008, România sărbătoreşte 90 de ani de la Marea Unire", a spus Vadim.
Senatorul PRM a vorbit şi despre criza economică mondială efectele acesteia asupra economiei naţionale.
"Avem astăzi o situaţie dificilă şi pentru că populaţia României nu este informată corect despre criza economică şi criza financiară mondială şi înţeleg această situaţie, din moment ce Guvernul a anunţat o creştere economică masivă, a anunţat o economie cu motoare care duduie, o dezvoltare economică mai rapidă decât cea a Japoniei", a spus Corneliu Vadim Tudor.
Liderul PRM crede că situaţia critică prin care trece economia României se datorează privatizărilor frauduloase ale Guvernului.
"Reamintim domnului Tăriceanu, că noi ne-am opus tuturor privatizărilor făcute în ultimii ani, iar privatizarea PETROM, "Perla Coroanei" româneşti trebuie să se întoarcă la stat", a concluzionat senatorul PRM.
Liderul PRM a vorbit, de asemenea, despre agenţiile guvernamentale care au fost inventate pentru a sărăci bugetul.
"Mi se pare absurd să avem în ţară un centru naţional, bugetat, care să se ocupe cu salvarea oamenilor din mare. De ce nu se inventează şi unul pentru salvarea oamenilor din lacuri", a întrebat ironic Vadim.
În încheiere, senatorul PRM a declarat că "salariile profesorilor trebuie majorate cu 50%, pentru că vorbim de o lege votată de noi şi este în joc onoarea noastră de parlamentari".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M