Şi încă un lucru. Mari apărători ai unităţii naţionale sunt Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar. Rău mi se pare că ei o fac cu aceleaşi argumente şi în acelaşi limbaj ca acum 10 ani sau ca acum 30. Maghiarii au drepturi, în Harghita şi Covasna românii sunt marginalizaţi (luni seara preşedintele a pomenit chiar cuvântul purificare!). Patriotismul românesc este acelaşi, dar nimeni nu ne-a cerut ca el să se exprime la fel, iar apărarea intereselor naţionale să se facă exact cu aceleaşi argumente ca acelea folosite de Nicolae Ceauşescu şi al său comitet central. Parcă am fi tot prin anii ’70 - ’80. Bunăoară, înainte de a pune paie pe foc, n-ar fi fost mai înţelept să ne gândim la ce a vrut să spună Marko Bella cu “să facem o diferenţă foarte clară între independenţă şi autonomie” şi cu “noi vrem o putere de decizie mai mare în zonele unde noi suntem majoritari”? Şi când îi răspundem, să o facem măsurat, cu cap şi cu disponibilitate de a discuta. Adică să dovedim mereu că ştim subiectul, suntem pregătiţi, avem strategii alternative, idei, proiecte şi propuneri. Nu tot cu aceleaşi cuvinte din limba de lemn de pe vremea lui Ceauşescu, de parcă aceiaşi colonei ar fi scris şi discursurile lui nea Nicu, şi pe cele ale lui Traian Băsescu. Ba, pentru a arăta că tot cei din “centrală” fac politica, l-au învăţat pe preşedinte să spună că nerecunoaşterea independenţei este similară ca gest cu condamnarea intrării ruşilor în Cehoslovacia (diferenţa dintre Ceauşescu şi Băsescu fiind dată, probabil, doar de execuţia primului!). Nici insistenţa cu care am încercat să convingem populaţia că nu este vorba de un precedent nu mi se pare serioasă. La câteva minute, cineva i-a reamintit lui Traian Băsescu faptul că, în 10 decembrie 2005, a spus că situaţia din Kosovo este un precedent pentru rezolvarea aceleia din Transnistria. Şi când cameramanii îşi strângeau cablurile şi Robert Turcescu respira bucuros, agenţiile de presă transmiteau că liderii transnistreni au anunţat declanşarea demersurilor pentru obţinerea aceleiaşi independenţe.
Toată această solidaritate patriotică de microfon mă lasă rece câtă vreme guralivii se dau uniţi numai de ochii lumii şi vor să pară mari patrioţi. În rest, ei luptă orbeşte doar pentru ce-i lasă micimea lor, decredibilizând ţara şi făcând-o din ce în ce mai vulnerabilă faţă de operaţiuni de acest fel sau cu efecte asemănătoare.
(Acest text a apărut în ziarul "Ediţie Specială" de joi, 21 februarie 2008)
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M