Elevii sunt suprasolicitaţi. Concluzia aparţine chiar reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, care sunt de părere că trei sferturi din materia şcolară ar trebui eliminată, iar copiii nu ar trebui să petreacă mai mult de cinci ore la cursuri. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au pregătit un set de măsuri după ce mulţi elevi, părinţi şi profesori s-au plâns că materia e prea stufoasă şi, de multe ori, inutilă.
Anul acesta programele de studiu s-au reorganizat doar pentru religie, italiană şi maghiară. Elevii spun că multe materii sunt inutile, altele prea încărcate şi că, după şapte ore de şcoală nu le mai arde de nimic.
"Nu se pune accent pe practic, ci doar pe teoretic. De exemplu, nu pricep de ce să fac economie. Aş vrea să fac mai mult desen, istoria artei. Noi nu avem ore de istoria artei", explică Corina Cristescu, elevă liceul Toniza.
Autorităţile susţin că de la anul lucrurile se vor schimba, atât în privinţa materiei, cât şi a programului de studiu.
Elevii nu contestă utilitatea materiilor opuse domeniului general de studiu, dar susţin că este meritul profesorului când le plac fizica, matematica ori chimia, atunci când ei se specializează în arte plastice.
Ministerul Educaţiei a cerut ca până în decembrie în fiecare judeţ să se formeze o comisie de profesori care să decidă cum se va reduce materia în fiecare an de studiu. În plus, două ore pe zi vor fi alocate unor materii opţionale care să nu-i solicite prea mult pe elevi, cum ar fi muzică, desen sau dirigenţie. O altă măsură gândită de Ministerul Educaţiei este introducerea religiei la ultima probă a bacalaureatului.
Orele de şcoală şi materia vor fi reduse de Ministerul Educaţiei
Marti, 09 Octombrie 2007 17:42
Ultimul update: 9 Octombrie 2007 17:42
Ultimul update: 9 Octombrie 2007 17:42
| Vot: |
96
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Anul şcolar 2009-2010 va începe la 14 septembrie
Marti, 21 Iulie 2009 16:39 - Psihologii cred că temele pentru acasă nu ar trebui eliminate
Duminica, 21 Septembrie 2008 15:40 - Proiectul de modificare a legii învăţământului superior aduce nemulţumiri
Luni, 29 Octombrie 2007 00:15
Comentariile cititorilor
26. georgy scoala 0
Sambata, 03 Noiembrie 2007 20:20
| Raspunde la comentariu
25. Anonim
Marti, 30 Octombrie 2007 15:50
24. Anonim
Marti, 30 Octombrie 2007 15:44
23. andrei
Duminica, 28 Octombrie 2007 14:48
22. Florin
Duminica, 21 Octombrie 2007 21:50
21. DUMITRU VLADIMIR
Duminica, 14 Octombrie 2007 19:55
20. alexandru domnica
Duminica, 14 Octombrie 2007 18:54
19. Dinca Vasile
Duminica, 14 Octombrie 2007 18:08
18. DUMITRU VLADIMIR
Duminica, 14 Octombrie 2007 13:22
17. Anonim
Duminica, 14 Octombrie 2007 00:58
16. Anonim
Duminica, 14 Octombrie 2007 00:55
15. George
Sambata, 13 Octombrie 2007 18:35
14. Francezu
Sambata, 13 Octombrie 2007 12:23
13. pollux
Joi, 11 Octombrie 2007 21:24
12. Anonim
Joi, 11 Octombrie 2007 21:20
11. Laur
Joi, 11 Octombrie 2007 18:41
10. Anonim
Joi, 11 Octombrie 2007 03:45
9. Anonim
Joi, 11 Octombrie 2007 01:39
8. Stefanopol Paul
Miercuri, 10 Octombrie 2007 19:57
7. cici
Miercuri, 10 Octombrie 2007 10:43
6. ro 2
Miercuri, 10 Octombrie 2007 08:07
5. Groza Mircea
Marti, 09 Octombrie 2007 23:26
4. so
Marti, 09 Octombrie 2007 21:13
3. cw
Marti, 09 Octombrie 2007 21:10
2. Anonim
Marti, 09 Octombrie 2007 20:48
1. Daniel Stoian
Marti, 09 Octombrie 2007 20:41
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială de bacalaureat pentru elevii care participă la olimpiade internaţionale
Astazi, ora 15:03Elevii din clasele terminale de liceu, care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale, ar putea susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială, organizată în perioada 6-12 iunie 2010, anunţă...
Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire
Joi, 05 Noiembrie 2009 06:19Pereţi fisuraţi, geamuri care nu se închid, săli de curs unde se plimbă în voie şoarecii. Aşa poate fi descrisă grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti unde învaţă 25 de copii. Imobilul e vechi de peste 100 de...
Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile
Miercuri, 04 Noiembrie 2009 08:28Clase doar cu şase elevi, pentru ca profesorii să îşi păstreze posturile. Se întâmplă la o şcoală din Braşov, unde profesorii i-au împărţit pe elevi în clase cu doar câţiva elevi, dar au avut grijă ca în catalog să...
Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi?
Marti, 03 Noiembrie 2009 17:42Elevii de gimnaziu din România petrec o oră pe săptămână citind, faţă de 20 de ore în faţa computerului şi televizorului. Acestea sunt rezultatele unui studiu prezentat marţi de Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF.
EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică
Luni, 02 Noiembrie 2009 20:06Marius Constantin este elev în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală şi laureat cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică care a avut loc în luna octombrie în Iran.
Cele mai CITITE din Educaţie
- Băsescu: Sistemul educaţional românesc este ineficient şi nu dă nicio speranţă României. Cum comentaţi? (9706)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3162)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (2494)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (1107)
- Peste 400 de elevi au renunţat la şcoală în judeţul Bacău (1086)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Educaţie
- Profesorii din Dragomireşti-Vaslui au acţionat primăria în instanţă pentru banii de navetă (3,84/5)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3,68/5)
- Peste 400 de elevi au renunţat la şcoală în judeţul Bacău (3,56/5)
- Băsescu: Sistemul educaţional românesc este ineficient şi nu dă nicio speranţă României. Cum comentaţi? (3,32/5)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (3/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- Băsescu: Sistemul educaţional românesc este ineficient şi nu dă nicio speranţă României. Cum comentaţi? (163)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (81)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (20)
- Ministerul Educaţiei a publicat modele de subiecte pentru examenul de Bacalaureat 2010. VEZI AICI VARIANTELE (15)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (15)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă
Astazi, ora 20:18Mircea Dinescu a spus că nu intenţiona să îl atace pe Traian Băsescu în cadrul mitingului electoral de astăzi de la Cetate. Mai mult, pregătise o masă specială pentru Băsescu cu tot felul de produse tradiţionale.
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
- LIVE TEXT / FC Braşov - Unirea Urziceni 0-0 (Rep. 2), în etapa a 13-a a Ligii I
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- Interceptările din Dosarul Caltaboşul sunt ilegale, admite CCR
- Negoiţă spune că se întâlneşte duminică după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Tăriceanu: Băsescu este într-o ofensivă de şarm şi are un mesaj extrem de pervers
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Marius Lăcătuş ţine Vasluiul "în priză": Trebuie să continuăm în aceeaşi manieră"
- "Bă-ses-cu!": Din culisele unui miting electoral - VEZI VIDEO
- Anglia - Rezultate din etapa a 12-a a Premier League
- Germania - Rezultate din etapa a 12-a a Bundesliga
- FC Vaslui învinge sub Pietricica şi este lider în Liga I
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed