Panică printre cei 700 de elevi de la Colegiul Naţional "Grigore Moisil" din Braşov, care a fost evacuat de urgenţă, luni, deoarece centrala termică a instituţiei a luat foc.

Cauza incendiului pare a fi, din primele cercetări, un scurtcircuit.

Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineţii, când elevii se aflau în sălile de clasă. Elevii au crezut că este vorba de un exerciţiu, cum s-a mai întâmplat,până au fost alarmaţi de fum.

Echipele de pompieri au intervenit cu două autospeciale şi au reuşit să stingă flăcăraile înainte să se extindă. Nu au fost victime sau pagube materiale importante, iar cursurile au fost reluate. Unii elevi au preferat să plece acasă.