Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la ieşirea de la şedinţa Biroului Permanent a partidului că "moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată mâine" (astăzi, miercuri - n.r.).
"În cadrul acestei şedinţe am convenit toate măsurile necesare pentru un vot disciplinat", a explicat Mircea Geoană. "Vom vota în interesul partidului nostru şi al opiniei publice", a mai spus liderul PSD.
Mircea Geoană a anunţat că toţi senatorii şi deputaţii vor vota în favoarea căderii Cabinetului Tăriceanu II. Declaraţia lui Geoană se constituie într-o replică la adresa liderilor mai multor partide, care au spus că, în cazul în care moţiunea de cenzură nu trece, vina le-ar putea fi atribuită celor de la PSD, întrucât în interiorul acestui partid s-au exprimat parlamentari împotriva demersului. Geoană a mai considerat că, în ultima vreme, grupurile parlamentare ale formaţiunii pe care o conduce ar fi fost denigrate pentru lipsa de disciplină şi de loialitate faţă de decizia PSD de a iniţia moţiunea.
Cu privire la varinta de guvern propusă de PD, Geoană a susţinut că "un guvern de uniune naţională este formula de ultim resort în cazul în care orice altă variantă eşuează". Liderul PSD a reluat afirmaţia de zilele trecute potrivit căreia PSD ar pefera un Guvern de drapta sau de stânga, celui de uniune naţională.
Mircea Geoană: Am convenit toate măsurile pentru un vot disciplinat
Marti, 02 Octombrie 2007 06:35
Ultimul update: 2 Octombrie 2007 06:35
Ultimul update: 2 Octombrie 2007 06:35
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Văcăroiu confirmă o înţelegere între PSD şi PD pentru guvernul de uniune naţională, Ponta şi Diaconescu neagă
Miercuri, 03 Octombrie 2007 13:05 - Tăriceanu este liniştit înaintea votului moţiunii
Marti, 02 Octombrie 2007 21:00 - Cotidianul: Băsescu i-a dat ţeapă lui Geoană
Luni, 01 Octombrie 2007 21:06 - Moţiunea va fi dezbătută de la ora 12.00
Luni, 01 Octombrie 2007 18:09 - Geoană: Se poate forma un guvern de respiraţie mai largă
Luni, 01 Octombrie 2007 15:57 - PSD, PNL şi PLD resping un posibil guvern PNL-PD-PLD, propus de Băsescu
Vineri, 28 Septembrie 2007 18:11 - Băsescu: Propun un guvern de uniune naţională dacă partidele nu vor varianta PNL-PD-PLD
Joi, 27 Septembrie 2007 21:04 - M. Geoană: Tăriceanu vede moţiunea ca pe un şantaj al PSD-ului pentru a accede la guvernare
Joi, 27 Septembrie 2007 11:27
Comentariile cititorilor
7. http://uk.360.yahoo.com/camposantoo
Miercuri, 03 Octombrie 2007 00:26
| Raspunde la comentariu
6. Bai Mare
Marti, 02 Octombrie 2007 20:33
5. Viki
Marti, 02 Octombrie 2007 20:31
4. Raskolnikov
Marti, 02 Octombrie 2007 19:34
2. Ierdan
Marti, 02 Octombrie 2007 16:44
1. L.P.
Marti, 02 Octombrie 2007 14:00
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
Luni, 09 Noiembrie 2009 22:14Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a acuzat discursul lui Traian Băsescu, ţinut înainte de plecarea la Berlin, considerând că declaraţia preşedintelui, este "o ticăloşie" la adresa celor ca şi-au asumat "riscuri şi...
Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem
Luni, 09 Noiembrie 2009 21:09"Asistăm la prelungirea unei farse aşa-zisul guvern Negoiţă, un fel de Croitoru II sau Boc III fără Emil Boc nici nu merită comentat din punctul meu de vedere. Noi nu dorim să jucăm în această farsă, nici să o întreţinem,...
PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:47PSD are în plină campanie altă grijă decât promovarea lui Mircea Geoană. Altfel nu se explică de ce pe prima pagină a site-ului partidului se află un comunicat despre prezenţa lui Bercea Mondialu de astăzi la sediul central...
Meleşcanu: N-avem încă o decizie cu privire la convocarea Birourilor reunite
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:23Vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, care asigură conducerea Senatului până pe 11 noimebrie, a declarat că nu a luat încă o decizie privind convocarea Birourilor permanente reunite în vederea programării audierilor...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (30425)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (23088)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (11428)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (7308)
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral (7015)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Chelaru: Parlamentul nu poate discuta în această săptămână lista Cabinetului Negoiţă din cauza "programului încărcat" (3,92/5)
- Geoană îl vrea pe Adrian Severin ministru de Externe al UE (3,88/5)
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie (3,6/5)
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem (3,6/5)
- Crin Antonescu: Procentele atribuite lui Geoană în sondaje sunt umflate (3,56/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (1408)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (1063)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (881)
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat (604)
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată (553)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Valuri de acuze după victoria Stelei în faţa Unirii Alba Iulia
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:40Victoria Stelei în faţa nou-promovatei, Unirea Alba Iulia, a stârnit valuri de mânie printre oamenii din fotbalul românesc. Aceştia au acuzat că Steaua a fost avantajată de arbitri. Ei şi-au motivat criticile cu un penalty...
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
- Dacă vă doriţi un craniu gigantic de urs preistoric... din România, îl puteţi cumpăra de pe Ebay - VEZI FOTO
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- Avocatul clanului Geamănu rămâne în arest
- Două organizaţii de mediu organizează marţi "Târgul de sturioni"
- Mihai Stoichiţă: S-ar putea ca la primul gol să fi fost offside, dar meritam victoria
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4995 USD
| 1 EUR | 4,2968 RON |
| 1 USD | 2,8655 RON |
| 1 GBP | 4,82 RON |
| 1 CHF | 2,8449 RON |
| 100 HUF | 1,5733 RON |
| 100 JPY | 3,1875 RON |
| 1 BGN | 2,197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia
















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed