95 de milioane de dolari. Atât a obţinut în justiţie o tânără din Illinois, Statele Unite, care şi-a dat în judecată fostul şef pentru hărţuire sexuală. Potrivit Fox news, este o despăgubire record pentru un astfel de caz. După ce va achita taxele şi impozitele la stat, femeia va rămâne cu 40 de milioane.
Ashley Alford s-a angajat la un lanţ de magazine din Illinois în 2005, pe când avea doar 20 de ani. Tânăra a rezistat la locul de muncă doar un an, deoarece şeful ei direct i-a făcut viaţa un calvar. Luni de zile bărbatul a hărţuit-o verbal şi i-a făcut propuneri indecente, apoi a agresat-o fizic.
Femeia susţine că plângerile ei repetate au fost ignorate de conducerea firmei. În 2008, Ashley s-a decis să îl dea în judecată pe fostul ei şef. Şi nu pentru bani.
"Am vrut doar să afle toată lumea ce făceau. Cum încercau să muşamalizeze, cum eram tratată. Mă simţeam ca o persoană îngrozitoare şi eu nu sunt aşa", a spus Ashley.
Tribunalul federal din Illinois a ordonat ca fostul ei şef şi firma la care Ashley a lucrat să îi plătească daune de 95 de milioane de dolari.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M