Elevii unui liceu din Târgu Mureş se plâng că învaţă prea mult! Elevii au şi şapte ore pe zi, iar cei mai dezavantajaţi sunt cei care fac naveta. Autoritatea de Sănătate Publică Mureş (ASP Mureş) doreşte ca orarul elevilor să fie schimbat, iar elevii să aibă mai puţine ore.
La Colegiul Naţional "Papiu Ilarian" din Târgu Mureş, mulţi elevi din clasele bilingve de clasa a XI-a au peste 30 de ore săptămânal.
"Orarul mi se pare prea încărcat, avem ore în număr foarte mare, mai ales după ce doamna directoare a zis să venim cu o jumătate de oră mai târziu şi să plecăm cu o jumătate de oră mai târziu, mi se pare prea încărcat, să plecăm la 3 şi jumătate acasă", a spus o elevă.
"Foarte obositor, fac naveta, mă trezesc de dimineaţă ca să ajung la timp, mă trezesc la 5", a spus o altă elevă.
Potrivit ordinului 1955 emis de Ministerul Sănătăţii în 1995, elevii de clasa I pot avea maxim trei ore zilnic. Norma creşte la patru ore pentru clasele 2 - 4, la 5 - 6 ore pentru gimnaziu, şi la şase ore pentru liceeni. Conducerea liceului din Târgu Mureş spune că programul nu încalcă legea pentru că orele în plus au fost stabilite cu acordul elevilor.
"Să nu uităm că fiecare clasă a optat pentru cursuri opţionale, clasa a XI-a aici de faţă, are cursuri opţionale cu care a fost de acord să le facă, prin opţiuni scrise", a declarat directorul adjunct al Colegiului "Papiu Ilarian".
Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Mureş spune că nu doar elevii de la "Papiu Ilarian" învaţă prea mult şi că va discuta cu inspectorii şcolari despre această problemă.
"Avem informaţii că este orarul extrem de încărcat în multe zone şi se depăşeşte destul de frecvent acest numar maxim de ore admis. Trebuie să reglementăm acest aspect, acestea sunt normele în vigoare, vom avea o discuţie cu Inspectoratul Şcolar pentru a căuta modalităţi de aplicare a acestor prevederi", a spus Silviu Moraru, directorul ASP Mureş.
Elevii de la Colegiul "Papiu Ilarian" sunt hotărâţi să meargă luni la Inspectoratul Şcolar, să ceară reducerea programului şcolar. Reprezenatnţii Inspectoratului au declarat că vor ţine seama de doleanţele elevilor.
Elevii obosiţi din Târgu Mureş vor reducerea programului şcolar
Sambata, 29 Septembrie 2007 01:23
Ultimul update: 29 Septembrie 2007 01:23
Ultimul update: 29 Septembrie 2007 01:23
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Şcolile din Mureş vor avea plăcuţe inscripţionate cu textul "Veniţi să luaţi lumină!"
Luni, 15 Septembrie 2008 12:14
Comentariile cititorilor
21. Cata
Duminica, 14 Octombrie 2007 19:20
| Raspunde la comentariu
20. Cata
Duminica, 14 Octombrie 2007 19:17
19. AleX
Duminica, 14 Octombrie 2007 19:15
18. andreea
Duminica, 14 Octombrie 2007 18:09
17. andi
Marti, 09 Octombrie 2007 16:27
16. roxy
Sambata, 06 Octombrie 2007 19:45
15. Mihai
Luni, 01 Octombrie 2007 19:36
14. dragomir marius
Duminica, 30 Septembrie 2007 23:21
13. Anonim
Duminica, 30 Septembrie 2007 21:32
12. iuliana
Duminica, 30 Septembrie 2007 17:51
11. Fodor George
Duminica, 30 Septembrie 2007 11:00
10. nico
Duminica, 30 Septembrie 2007 10:01
9. Anca
Duminica, 30 Septembrie 2007 05:16
8. Cris
Sambata, 29 Septembrie 2007 20:52
7. alex
Sambata, 29 Septembrie 2007 19:28
6. andrei
Sambata, 29 Septembrie 2007 19:25
5. iordan
Sambata, 29 Septembrie 2007 19:10
4. Andrei
Sambata, 29 Septembrie 2007 17:47
3. Daniel
Sambata, 29 Septembrie 2007 15:21
2. Nucu
Sambata, 29 Septembrie 2007 12:12
1. viorel georgescu Buzau
Sambata, 29 Septembrie 2007 08:42
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:05Aceasta este o ştire chiar importantă. Şuturile în fund dintre oamenii politici de primă mărime o îneacă. O repet eu: MINISTERUL EDUCAŢIEI A ÎNVINS "SPIRU HARET". Gabriel Ispas este omul care a adus victoria şi vestea....
Hojskole: Şcoala unde greşelile sunt admise
Luni, 09 Noiembrie 2009 15:58Hojskole este un program de învăţământ privat, fără examene, cu un ritm propriu fiecărui student şi programe pentru ocuparea timpului liber. Hojskole propune o educaţie în afara competiţiei şi fără diplome, care permite...
Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor
Duminica, 08 Noiembrie 2009 13:01Profesorii intenţionează să intre în concediu fără plată în perioada alegerilor prezidenţiale, fără ca cineva să mai rămână la catedră. Este forma de protest faţă de legea privind reorganizarea agenţiilor...
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială de bacalaureat pentru elevii care participă la olimpiade internaţionale
Sambata, 07 Noiembrie 2009 15:03Elevii din clasele terminale de liceu, care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale, ar putea susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială, organizată în perioada 6-12 iunie 2010, anunţă...
Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire
Joi, 05 Noiembrie 2009 06:19Pereţi fisuraţi, geamuri care nu se închid, săli de curs unde se plimbă în voie şoarecii. Aşa poate fi descrisă grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti unde învaţă 25 de copii. Imobilul e vechi de peste 100 de...
Cele mai CITITE din Educaţie
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (6098)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (4504)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3447)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (2931)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (1329)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3.68/5)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (3.68/5)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (3/5)
- Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire (1.36/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (87)
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (43)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (26)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (24)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (19)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
Astazi, ora 13:32Nu doar rolurile sale au făcut istorie, pe scena teatrului sau pe marile şi micile ecrane, ci şi replicile unor personaje, cărora maestrul le-a dat o interpretare magistrală.
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- Maestrul Dinică şi interviurile sale: "Cred că nu aş şti să mă joc pe mine, e poate cel mai greu rol"
- T. Băsescu: Nu mi-am propus să dizolv Parlamentul, obiectivul meu este să avem Guvern
- Cazurile de gripă A (H1N1) din România au depăşit astăzi 1.000!
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor
- Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010, au decis deputaţii
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Marian Iancu: Îi rog pe fani să fie alături de Ioan Ovidiu Sabău
Astazi, ora 17:36Preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, marţi, că Ioan Ovidiu Sabău are parte de susţinere totală din partea conducerii clubului şi i-a rugat pe suporteri să fie alături de tehnician pentru că acesta are...
- Circa 23.000 de firme vor intra în insolvenţă în acest an, cu peste 50% mai multe decât în 2008
- Plenul Senatului va discuta miercuri Legea de organizare a Guvernului, spune Chelaru
- Top 10 vedete dezbrăcate
- Inundaţii în Mehedinţi
- Sistemul de vânzare online a biletelor CFR nu va funcţiona miercuri dimineaţă
- Campanie electorală în Slatina
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed