Reprezentanţii Comisiei Naţionale de Supraveghere a Pensiilor Private susţin că unele firme care administrează pensiile încearcă să-şi atragă clienţii oferindu-le bani, lucru care este considerat ilegal.

Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private a propus Guvernului ca atât administratorii fondurilor de pensii, cât şi angajatorii să fie amendaţi cu sume între 10 şi 50.000 de lei. În cazul unor abateri grave, administratorii fondurilor de pensii, dar şi angajatorii riscă să facă închisoare. Guvernul va discuta propunerea comisiei.

"Nu cunoaştem concret astfel de cazuri, dar am auzit din piaţă că sunt astfel de practici. Pot să facă o sesizare către comisie şi să începem o anchetă să vedem în ce măsură este încălcată legislaţia", a declarat Mircea Oancea, preşedintele CSSPP.