Circa 40 de persoane au murit şi alte aproximativ 40 au fost rănite în urma coliziunii dintre două autobuze în sudul Afganistanului, potrivit AFP.

Accidentul s-a produs luni pe o şosea foarte aglomerată, care face legătura între Kabul şi provinciile instabile din sud. "Circa 40 de persoane, printre care femei şi copii, au murit şi alte 39 au fost rănite", a declarat şeful poliţiei rutiere. "S-a produs o coliziune frontală, este un accident îngrozitor", a adăugat el.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Afganistan, mai ales în sud, unde şoferii circulă cu viteză mare temându-se de ambuscadele organizate de rebeli.

foto Wikipedia