Românii ar vota într-o majoritate covârşitoare pentru reintroducerea pedepsei cu moartea / FOTO: GrupRC

Potrivit unui studiu al Asociaţiai ProDemocraţia, în cazul în care ar fi consultaţi printr-un referendum, 94 la sută dintre români ar opta pentru retragerea cetăţeniei romilor care comit infracţiuni în străinătate.

Un procent aproape similar ar alege şi reintroducerea pedepsei cu moartea - 91 la sută.

Pentru pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă ar vota 88 la sută dintre români, în vreme ce 89 la sută dintre cetăţeni ar opta pentru retragerea cetăţeniei celor care cer autonomia ţinutului secuiesc.

Studiul Asociaţiei a avut drept scop aflarea modului în care votul la un referendum ar putea fi influenţat de o retorică justiţiară şi ar putea genera, în final, efecte nedemocratice în societate, prin luarea unor decizii care să încalce drepturile omului. "Propunerea de teme ce contravin valorilor majorităţii - români, ortodocşi - stârneşte patimi justiţiare în rândul acestora şi predispune la luarea de decizii ce pot încălca drepturi ale omului, precum acela la liberă exprimare, de exemplu", a spus liderul Asociaţiei, Cristian Pârvulescu, citat de MEDIAFAX.

Studiul prezentat a fost realizat de CCSB, la cererea Asociaţiei ProDemocraţia. Metoda de sondare folosită a fost aceea a interviurilor telefonice, care s-au desfăşurat în perioada 24-27 martie 2010.

Eşantionul folosit, cuprinzând 1.060 de persoane, a fost unul reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României. Studiul are un grad maxim de eroare de plus sau minus 3,1 la sută.