Băncile de ţesut şi celule umane din România trebuie să se alinieze standardelor europene. Potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Sănătăţii, condiţiile de prelevare, stocare sau de transport a acestora vor trebui să fie mult mai stricte decât în prezent. Pentru a fi acreditate, băncile de ţesut şi celule care funcţionează acum în România vor trebui să facă în primul rând investiţii în aparatură, care costă sute de mii de euro.
"Aceste bănci vor trebui să aibă o persoană competentă care să răspundă de calitatea ţesutului pe care îl utilizează, dar şi aparate speciale, cu filtre de purificare a aerului, care acum se află doar în străinătate", a declarat Victor Zotta, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.
Fiecare ţesut sau celulă - piele, os, tendon, cornee, ovule sau spermatozoizi - vor avea un cod unic şi se va şti exact cine este donatorul şi cine, receptorul. Până la transplantarea lor, ţesuturile sau celule vor fi depozitate în containere speciale, cu pereţi dubli, sterile în interior şi extrem de rezistente la şocuri.
De asemenea, în caz de reacţii adverse, fiecare bancă sau unitate unde se fac transplanturi va avea un sistem de alertă conectat la toate celelalte bănci sau spitale acreditate din Europa. Toate aceste măsuri se vor lua, potrivit proiectului de ordin al Ministerului Sănătăţii, pentru ca România să intre în circuitul ţărilor care schimbă în condiţii de maximă securitate ţesuturi ori celule, aşa încât tratamentul pacienţilor să fie mult mai repede pus la punct.
Termenul limită de aliniere a legislaţiei româneşti cu cea europeană este luna iunie, anul viitor.
Băncile de celule trebuie să se alinieze la standardele europene
Duminica, 23 Septembrie 2007 12:19
Ultimul update: 23 Septembrie 2007 12:19
Ultimul update: 23 Septembrie 2007 12:19
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi
Luni, 09 Noiembrie 2009 13:03Cadrele medicale de la unităţile de primire urgenţe din spitalele ieşene au declanşat, luni, un protest spontan, din cauza întârzierilor înregistrate la acordarea drepturilor salariale. Activitatea medicală la aceste unităţii...
Prea multe exerciţii fizice ar putea reduce fertilitatea femeilor
Luni, 09 Noiembrie 2009 12:11Femeile care petrec prea mult timp în sălile de ginmastică ar putea avea probleme de fertilitate, potrivit unui studiu.
Botoxul are un rival pe piaţa cosmeticelor din Marea Britanie
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:56Celebrul produs Botox are un rival serios pe piaţa cosmenticelor din Marea Britanie. Azzalure este deja folosit cu încredere de către consumatoare şi foarte apreciat pentru preţul său mult mai mic decât al Botoxului.
Toamna este anotimpul potrivit pentru a face copii
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:14Toamna este perioada ideală pentru procreere, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii Indiana. De partea opusă, primăvara şi începutul verii sunt perioadele mai puţin indicate pentru a concepe un copil,...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (5789)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (1872)
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1306)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1236)
- Descoperire medicală: Terapia cu nanoparticule distruge tumorile canceroase fără a afecta sistemul imunitar (1142)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3,76/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (3,64/5)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (3,48/5)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (3/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2,68/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (18)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (7)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (2)
- Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Borcea, Dinu Vamă şi Copos acuză dur arbitrajul de le meciul Steaua - Unirea Alba Iulia!
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:40Victoria Stelei în faţa nou-promovatei, Unirea Alba Iulia, a stârnit valuri de mânie printre oamenii din fotbalul românesc. Aceştia au acuzat că Steaua a fost avantajată de arbitri. Ei şi-au motivat criticile cu un penalty...
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
- Dacă vă doriţi un craniu gigantic de urs preistoric... din România, îl puteţi cumpăra de pe Ebay - VEZI FOTO
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- Avocatul clanului Geamănu rămâne în arest
- Două organizaţii de mediu organizează astăzi "Târgul de sturioni"
- Mihai Stoichiţă: S-ar putea ca la primul gol să fi fost offside, dar meritam victoria
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4995 USD
| 1 EUR | 4,2968 RON |
| 1 USD | 2,8655 RON |
| 1 GBP | 4,82 RON |
| 1 CHF | 2,8449 RON |
| 100 HUF | 1,5733 RON |
| 100 JPY | 3,1875 RON |
| 1 BGN | 2,197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed