Persoanele care folosesc frecvent telefonul mobil mai mult de o oră pe zi ar putea avea probleme cu auzul, recepţionând mai greu cuvintele, în particular cele care încep cu literele s, f, h, t şi z, potrivit unui studiu, citat de NewsIn.
Cercetătorii au comparat auzul a 100 de persoane care folosesc telefonul mobil, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani cu auzul a 50 de persoane care nu folosesc telefoane mobile, potrivit unui studiu prezentat la conferinţa anuală a Academiei Americane de Otorinolaringologie. Studiul a dus la concluzia că persoanele care folosesc telefonul mobil au întâmpinat dificultăţi la recepţionarea sunetelor de frecvenţă înaltă, având probleme mai ales cu urechea dreaptă deoarece aceasta este cel mai des folosită în convorbirile telefonice.
"Este posibil ca radiaţiile la care ne expunem prin folosirea îndelungată a telefonului mobil să provoace leziuni ale urechii interne. Intenţia noastră nu este să-i speriem pe oameni, dar aceştia ar trebui educaţi să folosescă telefonul mobil doar când este necesar. Trebuie mai întâi să repetăm studiul pe un număr mai mare de persoane", a declarat doctorul Naresh Panda, unul dintre cercetătorii care au efectuat studiul.
Sursa: NewsIn
Literele s, f, t - greu de receptat de cei care vorbesc la mobil mai mult de o oră pe zi
Vineri, 21 Septembrie 2007 17:40
Ultimul update: 21 Septembrie 2007 17:40
Ultimul update: 21 Septembrie 2007 17:40
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Dupa 10 ani de folosire a telefoanelor mobile riscul de a face cancer se dublează
Luni, 08 Octombrie 2007 14:22 - India devine a doua piaţă de desfacere pentru Nokia
Luni, 27 August 2007 11:37 - Un autor italian a scris o carte pe telefonul mobil
Vineri, 27 Iulie 2007 15:24 - Explozia unei baterii de telefon mobil a ucis un om
Joi, 05 Iulie 2007 14:23 - Realitatea medicală, cu Simona Bălănescu: Efectele telefonului mobil
Joi, 21 Decembrie 2006 09:03
Comentariile cititorilor
5. ROmanul
Sambata, 22 Septembrie 2007 12:21
| Raspunde la comentariu
4. Emanuel
Sambata, 22 Septembrie 2007 09:36
3. Dan
Sambata, 22 Septembrie 2007 09:16
2. ROmanul
Vineri, 21 Septembrie 2007 20:45
1. Temporar Vasile
Vineri, 21 Septembrie 2007 20:12
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cristian Irimie va conduce Ministerul Sănătăţii după expirarea interimatului lui Videanu
Astazi, ora 12:26Secretarul de stat Cristian Anton Irimie, nominalizat de Liviu Negoiţă pentru portofoliul Sănătăţii, va asigura conducerea Ministerului Sănătăţii, după ce interimatul lui Adriean Videanu va expira, pe 15 noiembrie.
Persoanele care elimină pâinea din alimentaţie riscă să sufere de depresie
Astazi, ora 12:20Persoanele care renunţă definitiv la pâine sau la alte tipuri de carbohidraţi în favoarea proteinelor, riscă să sufere de depresie, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australieni.
Sistemul sanitar românesc este în pragul colapsului
Astazi, ora 11:42Spitalele nu mai au bani bani pentru medicamente şi plata utilităţilor. Bolnavii stau în frig şi, uneori, chiar şi în întuneric. Banii de la stat întârzie, iar furnizorii de medicamente târăsc spitalele în instanţa pentru...
Peste 800 de noi cazuri de viroză respiratorie au fost înregistrate în Braşov săptămâna trecută
Astazi, ora 10:36Direcţia de Sănătate Publică Braşov a anunţat că, din cauza schimbărilor bruşte de temperatură, în săptămâna 2-8 noiembie a fost înregistrat un număr record de viroze la Braşov, peste 800 de noi cazuri. Numărul...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1456)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1356)
- O boală transmisă prin muşcătura căpuşei "copiază" simptomele a circa 200 de boli (944)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (861)
- Toamna este anotimpul potrivit pentru a face copii (773)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3.76/5)
- Pensionarea duce la îmbunătăţirea sănătăţii (3.68/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (3.64/5)
- Un penis creat în laborator le dă speranţe bărbaţilor cu probleme (3.64/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2.68/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (2)
- Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:25Preşedintele Traian Băsescu a acuzat nu odată trusturile de presă că sunt instrumente de influenţă a deciziei politice. În ceea ce priveşte internetul, şeful statului a afirmat marţi că online-ul tinde să intre în...
- Traian Băsescu spune că ieşim din recesiune, analiştii sunt rezervaţi
- HotNews: Mircea Geoană, vizită secretă la Moscova
- Gigi Becali, la Realitatea FM: Băsescu este un golan de ultimă speţă
- Băsescu: Nu am în vedere convocarea de anticipate, voi desemna un al treilea premier
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak
- Un parlamentar elveţian propune ca lupii din Elveţia să fie "expulzaţi" în România
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cererea de revizuire a sentinţei în cazul fostului general Stănculescu se judecă, astăzi, la ÎCCJ
- Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit după ce un lift s-a prăbuşit pe o platformă industrială
- Becali: Aş vinde şi cu 300, şi cu 200 de euro/metru pătrat, dar nu cumpără nimeni
- Anastase îl atacă pe Geoană: Se întoarce din concediu pentru că ar pierde puncte electorale
- 1057 de îmbolnăviri de gripă porcină în România, 56 în ultimele 24 de ore
- CCR a amânat dezbaterea pe sesizările lui Geoană privind miniştrii interimari PD-L
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed