Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat miercuri, după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa penală, că Direcţia Anticorupţie a deschis dosare unor politicieni pentru a fi folosite "în scop de şantaj" şi a închis dosarele altor oameni politici pentru a-i proteja.
"DNA a devenit un instrument în lupta politică. Această implicare în lupta politică are loc în două moduri, pe de o parte, prin faptul că DNA deschide dosare penale în privinţa unor oameni politici fără să existe elementele unor fapte penale, după aceea nu mai face niciun fel de cercetare în acele dosare penale perioade lungi de timp pentru a se putea spune despre acei politicieni că au dosar şi poate pentru ca aceste dosare să fie folosite în scop de şantaj, pe de altă parte prin faptul că încheie dosare în care există elementele unor fapte penale pentru a proteja anumiţi oameni politici sau cercuri de afaceri din jurul acestora", a declarat Chiuariu.
Tudor Chiuariu a argumentat că toate criticile sale la adresa DNA şi a procurorului Ţuluş sunt justificate, invocând exemple concrete de probleme procedurale. El a exemplificat printr-o situaţie în care DNA a cercetat un dosar judecat deja de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: "DNA trebuie să explice de ce redeschide dosare terminate", a adăugat Chiuariu.
În ceea ce îl priveşte pe procuorul Ţuluş, 9 din cele din cele 25 de dosare instrumentate de acesta, CSM a constat întârzieri nejustificate.
Tudor Chiuariu susţine că DNA face dosare politice de care se foloseşte
Miercuri, 19 Septembrie 2007 15:07
Ultimul update: 19 Septembrie 2007 15:07
Ultimul update: 19 Septembrie 2007 15:07
| Vot: |
0
|
| Video (2) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: REALITATEA.NET
Pe aceeasi tema
- Chiuariu critică DNA pentru soluţionarea unui număr redus de dosare
Luni, 18 Februarie 2008 19:21 - Tudor Chiuariu: Există un troc între DNA şi Traian Băsescu
Vineri, 15 Februarie 2008 11:24 - Traian Băsescu a dat aviz pentru începerea urmăririi penale a 8 actuali şi foşti miniştri
Miercuri, 16 Ianuarie 2008 14:56 - Activitatea procurorilor, ghimpele etern din coasta justiţiei
Sambata, 12 Ianuarie 2008 09:13 - DNA a publicat pe site observaţii în legătură cu raportul CSM
Vineri, 21 Septembrie 2007 18:52 - Cererea de începere a urmăririi penale împotriva consulului Alexandru Rus a ajuns la Parchet
Joi, 20 Septembrie 2007 16:49 - Morar îi dă replica lui Chiuariu
Joi, 20 Septembrie 2007 00:11 - DNA cere avizul preşedintelui pentru a începe urmărirea penală a lui Victor Babiuc
Miercuri, 19 Septembrie 2007 16:46
Comentariile cititorilor
11. miron
Joi, 20 Septembrie 2007 14:04
| Raspunde la comentariu
10. Chris
Joi, 20 Septembrie 2007 12:04
9. cristian mihai
Joi, 20 Septembrie 2007 11:37
8. DAN
Joi, 20 Septembrie 2007 01:29
7. www.CampaniaElectorala.ro
Miercuri, 19 Septembrie 2007 21:55
6. Ierdan
Miercuri, 19 Septembrie 2007 21:47
5. max
Miercuri, 19 Septembrie 2007 21:15
4. Anonim
Miercuri, 19 Septembrie 2007 21:04
3. Kitty
Miercuri, 19 Septembrie 2007 20:05
2. ION PREDA
Miercuri, 19 Septembrie 2007 19:03
1. TUNICA VARGATA
Miercuri, 19 Septembrie 2007 18:35
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Procesul privind revizuirea sentinţei în cazul lui Victor Stănculescu se va relua pe 26 noiembrie
Astazi, ora 14:27Magistraţii Înaltei Curţi au amânat, pentru 26 noiembrie, cererea de revizuire a condamnării de 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara a fostului general Victor Stănculescu, din cauză că unul dintre...
Mascaţii au arestat 12 suspecţi de trafic de carne vie, la Arad
Astazi, ora 14:03Descinderi ale mascaţilor în judeţul Arad. Poliştii de la crimă organizată au percheziţionat mai multe case şi au ridicat 12 suspecţi de trafic de carne vie.
CCR a amânat dezbaterea pe sesizările lui Geoană privind miniştrii interimari PD-L
Astazi, ora 12:36Curtea Constituţională a amânat, până pe 18 noiembrie, două sesizări ale preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, privind existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi Preşedinţie, pe motiv că...
Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak
Astazi, ora 07:22Dosarele economice ale sirianului Omar Hayssam au fost copiate şi trimise la preşedinţie înainte de răpirea jurnaliştilor, în 2005. Jurnaliştii de la "Gardianul" publică, în ediţia de astăzi, documente care demonstrează că...
Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:06Şeful ANI a declarat marţi seară la B1 TV că s-a simţit şantajat de fondatorul Ziua, Sorin Roşca Stănescu, în cadrul unei unei întâlniri pe care a avut-o cu acesta şi cu jurnalistul Bogdan Chirieac, a cărei înregistrare a...
Cele mai CITITE din Justiţie
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (8431)
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (3475)
- EVZ: Cazul Berindei - tatăl care şi-a turnat fiul la Securitate (2628)
- Ze Kalanga, cunoscutul fotbalist de la Dinamo, s-a ales cu dosar penal (2055)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (2024)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak (3.76/5)
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (3.72/5)
- Plenul Senatului l-a validat pe Gheorghe Buta în funcţia de membru interimar al CSM (3.56/5)
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (3.16/5)
- Zece soldaţi şi gradaţi voluntari din Cluj au dat în judecată Ministerul Apărării (2.4/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (155)
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (49)
- Interceptările din Dosarul Caltaboşul sunt ilegale, admite CCR (48)
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak (37)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (13)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mircea Badea răspunde parodiei lui Băsescu: Domnule preşedinte, aţi fost securist?
- Sfatul lui Isărescu către clasa politică: Nu majoraţi impozitele!
- CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
- Maşina lui Mihai Stoichiţă a fost furată marţi noapte din faţa unui hotel din Constanţa
- Traian Băsescu spune că ieşim din recesiune, analiştii sunt rezervaţi
- HotNews: Mircea Geoană, vizită secretă la Moscova
- Becali: Nu am cărţi de credit. Sunt însemnele Diavolului! Cum comentaţi?
- Trupul lui Gheorghe Dinică se află la Biserica Icoanei, apoi va fi depus în foaierul Teatrului Naţional
- Băsescu: Nu am în vedere convocarea de anticipate, voi desemna un al treilea premier
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Portarul naţionalei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
TRU: Clubul Român de Presă trebuie să ia atitudine în cazurile Roşca Stănescu şi Chirieac
Astazi, ora 14:37Europarlamentarul PD-L Traian Ungureanu a solicitat Clubului Român de Presă să se pronunţe în cazul înregistrării unei convorbiri între jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac şi şeful Agenţiei Naţionale de...
- Dumitru Dragomir: Fără Mutu şi Chivu naţională nu are identitate, dar nu eu sunt selecţioner
- Spitalele pot achiziţiona medicamentele necesare în baza creditelor de angajare, spune Ministerul Sănătăţii
- Procesul privind revizuirea sentinţei în cazul lui Victor Stănculescu se va relua pe 26 noiembrie
- Circa 200 de angajaţi de la metrou protestează în faţa Guvernului
- Cursul de referinţă al BNR scade din nou nesemnificativ, la 4,2952 lei/euro
- Mascaţii au arestat 12 suspecţi de trafic de carne vie, la Arad
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 11.11 | 12.11 |
| Timişoara | 7 °C | 13 °C |
| Arad | 7 °C | 12 °C |
| Bacău | 12 °C | 9 °C |
| Braşov | 8 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 12 °C |
| Constanţa | 12 °C | 9 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5036 USD
| 1 EUR | 4.2952 RON |
| 1 USD | 2.8566 RON |
| 1 GBP | 4.7608 RON |
| 1 CHF | 2.8445 RON |
| 100 HUF | 1.5951 RON |
| 100 JPY | 3.1787 RON |
| 1 BGN | 2.1961 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed