Secretarul de stat Condoleezza Rice i-a cerut personal scuze premierului irakian Nouri Al Maliki, în urma incidentului în care a fost implicată firma de securitate americană Blackwater, relatează AFP.
Guvernul irakian a interzis, luni, activitatea companiei americane, după ce angajaţii firmei au omorât, duminică, opt civili irakieni în urma unui incident armat. În plus, angajaţilor Blackwater li s-a cerut să părăsească Irakul. Doar cei implicaţi în uciderea civililor irakieni au fost arestaţi.
Ofiţerii de securitate ai firmei Blackwater au deschis focul la întâmplare după ce vehiculul în care se aflau a fost atacat. Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 13 au fost rănite.
Blackwater are un contract de 300 de milioane de dolari cu departamentul de stat american pentru a-i proteja pe diplomaţii americani în Irak. Externalizarea contractelor militare provoacă îngrijorarea experţilor, care se tem că acest sector va propulsa pe teren mercenari. Societăţile private susţin însă că furnizează resurse, servicii şi securitate în zone din întreaga lume afectate de conflicte, o piaţă mondială estimată la 100 miliarde de dolari, scrie AFP.
Un raport al Institutului Lexington din SUA arată că sectorul privat este o "forţă de susţinere" care face parte integrantă din războiul modern. Irakul este în centrul comerţului, iar Statele Unite sunt principalul client, se arată în raport.
Foto AP
Condoleezza Rice îşi cere scuze pentru moartea celor opt irakieni
Marti, 18 Septembrie 2007 15:42
Ultimul update: 18 Septembrie 2007 15:42
Ultimul update: 18 Septembrie 2007 15:42
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Departamentul de Stat american îi obligă pe diplomaţi să meargă la posturi în Irak
Joi, 01 Noiembrie 2007 16:59 - O femeie a numit-o pe Condoleezza Rice "criminal de război"
Miercuri, 24 Octombrie 2007 21:53
Comentariile cititorilor
5. Cornel R
Marti, 18 Septembrie 2007 22:31
| Raspunde la comentariu
4. Anonim
Marti, 18 Septembrie 2007 22:20
3. Anonim
Marti, 18 Septembrie 2007 20:31
2. ROmanul
Marti, 18 Septembrie 2007 20:14
1. bvfyqs
Marti, 18 Septembrie 2007 16:24
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Peste 140 de morţi şi aproape 1.000 de răniţi, în provincia Xinjiang
Astazi, ora 12:00Lupte sângeroase în China, în capitala regională a Xinjiangului. Peste 140 de oameni au murit şi aproape 1.000 au fost răniţi în urma revoltelor etnice.
Obama şi Medvedev se întâlnesc astăzi pentru a relansa relaţia americano-rusă
Astazi, ora 08:53Liderii american şi rus Barack Obama şi Dmitri Medvedev vor anunţa astăzi la Moscova progrese spre limitarea armelor nucleare şi un acord privitor la Afganistan, ceea ce demonstrează dorinţa celor două puteri de a trece peste...
Manifestrări violente în Honduras, împotriva noului preşedinte - VEZI VIDEO
Astazi, ora 05:50Doi manifestanţi au fost ucişi, iar alţi doi răniţi, în Hoduras, în confruntările dintre susţinătorii preşedintelui Manuel Zelaya, alungat de la putere, şi forţele de ordine. Cei circa 30.000 de oameni au luat practic cu...
Cele mai CITITE din Externe
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (1504)
- Peste 140 de morţi şi aproape 1.000 de răniţi, în provincia Xinjiang (849)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (784)
- Mai mulţi membri ai marinei militare din Australia sunt anchetaţi într-un scandal sexual (776)
- Zeci de mii de britanici au defilat la Londra în cadrul paradei gay (551)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (3.76/5)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (3.76/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Zeci de mii de britanici au defilat la Londra în cadrul paradei gay (5)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
- Ecaterina Andronescu cere verificarea prin sondaj a lucrărilor de la Bacalaureat
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
Astazi, ora 20:10Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi, Decretul pentru numirea Antoniei Eleonora Constantin în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Cod galben de furtună pentru Capitală, în intervalul 20.00 - 21.00
- Băsescu l-a numit pe Alexandru Gussi consilier prezidenţial în locul lui Cristian Preda
- Aeroportul din Edinburgh a fost evacuat din cauza unui pachet suspect
- Italia - 300 de fani ai lui Milan au scandat împotriva conducerii la primul antrenament al verii
- Strategia PNL: Partidul nu va intra în discuţie privind alianţe postelectorale
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
