Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că moţiunea împotriva Guvernului iniţiată de social-democraţi nu este decât un "joc politic" care urmăreşte crearea unei "instabilităţi politice".
"Moţiunea nu face decât să arate diferenţa esenţială de preocupări dintre PSD şi Guvern: preocupările PSD-ului de jocuri politice, de creare de instabilitate politică care nu foloseşte la nimic, şi preocupările majore pe care eu ca prim-ministru şi conducător de Guvern le am - învăţătura, educaţia în general, sănătate, agricultură ", a afirmat Tăriceanu, răspunzând unei întrebări despre posibilitatea ca moţiunea să treacă în Parlament.
"Dacă întrebaţi oamenii, veţi vedea că sunt mai preocupaţi de cum arată şcoala şi de începutul de an şcolar decât de moţiunea de cenzură", s-a adresat premierul jurnaliştilor, la sfârşitul vizitei pe care a efectuat-o, luni dimineaţă, la Şcoala nr. 1 din Mogoşoaia, judeţul Ilfov.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, în 14 septembrie, că finalitatea depunerii moţiunii va fi tranşată prin vot, la şedinţa Comitetului Executiv din această săptămână. Decizia ce va rezulta după această şedinţă va fi obligatorie pentru toţi, inclusiv pentru cei ce vor vota împotrivă, pentru că toţi vor trebui să se supună majorităţii, a spus liderul PSD.
Tăriceanu: Moţiunea PSD urmăreşte crearea de instabilitate politică
Luni, 17 Septembrie 2007 12:30
Ultimul update: 17 Septembrie 2007 12:30
Ultimul update: 17 Septembrie 2007 12:30
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Scenariile moţiunii reflectate de presă
Sambata, 22 Septembrie 2007 07:34 - Moţiunea depusă luni de PSD - "înţelegerea vechilor tovarăşi de luptă din FSN", crede Tăriceanu
Miercuri, 19 Septembrie 2007 16:00 - Liderii PSD s-au întâlnit "ca-ntre colegi", iar Geoană s-a întâlnit şi cu Băsescu
Miercuri, 19 Septembrie 2007 06:07 - PSD a definitivat textul moţiunii de cenzură cu titlul "1000 de zile de haos, sfârşitul guvernării de dreapta"
Marti, 18 Septembrie 2007 06:09 - PSD ameninţă cu un vot de blam la adresa Guvernului
Luni, 17 Septembrie 2007 21:11 - C.Antonescu: Moţiunea a pus pe tapet problemele PSD, nu ale guvernului
Vineri, 14 Septembrie 2007 12:45 - Geoană: Moţiunea PSD va fi depusă săptămâna viitoare
Luni, 10 Septembrie 2007 12:29 - Tăriceanu: Nu există negocieri cu PSD
Joi, 06 Septembrie 2007 00:22
Comentariile cititorilor
13. florinseg
Miercuri, 19 Septembrie 2007 17:40
| Raspunde la comentariu
12. Anonim
Marti, 18 Septembrie 2007 17:45
11. Victor
Luni, 17 Septembrie 2007 20:37
10. Victor
Luni, 17 Septembrie 2007 19:37
9. silviu din Transilvania
Luni, 17 Septembrie 2007 18:39
8. SCONCSUL CU PAPION
Luni, 17 Septembrie 2007 18:08
7. Doru
Luni, 17 Septembrie 2007 17:25
6. Iulia
Luni, 17 Septembrie 2007 16:38
5. Adriana
Luni, 17 Septembrie 2007 16:19
4. L.Podhorodetchi
Luni, 17 Septembrie 2007 15:26
3. Mihai Bocseru
Luni, 17 Septembrie 2007 13:45
2. Andrei
Luni, 17 Septembrie 2007 12:51
1. Gina
Luni, 17 Septembrie 2007 12:43
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
Luni, 09 Noiembrie 2009 22:14Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a acuzat discursul lui Traian Băsescu, ţinut înainte de plecarea la Berlin, considerând că declaraţia preşedintelui, este "o ticăloşie" la adresa celor ca şi-au asumat "riscuri şi...
Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem
Luni, 09 Noiembrie 2009 21:09"Asistăm la prelungirea unei farse aşa-zisul guvern Negoiţă, un fel de Croitoru II sau Boc III fără Emil Boc nici nu merită comentat din punctul meu de vedere. Noi nu dorim să jucăm în această farsă, nici să o întreţinem,...
PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:47PSD are în plină campanie altă grijă decât promovarea lui Mircea Geoană. Altfel nu se explică de ce pe prima pagină a site-ului partidului se află un comunicat despre prezenţa lui Bercea Mondialu de astăzi la sediul central...
Meleşcanu: N-avem încă o decizie cu privire la convocarea Birourilor reunite
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:23Vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, care asigură conducerea Senatului până pe 11 noimebrie, a declarat că nu a luat încă o decizie privind convocarea Birourilor permanente reunite în vederea programării audierilor...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (30487)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (23187)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (11491)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (7406)
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral (7036)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Geoană îl vrea pe Adrian Severin ministru de Externe al UE (3,88/5)
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie (3,6/5)
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem (3,6/5)
- Crin Antonescu: Procentele atribuite lui Geoană în sondaje sunt umflate (3,56/5)
- PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu (3,48/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (1412)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (1069)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (884)
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat (607)
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată (553)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Borcea, Dinu Vamă şi Copos acuză dur arbitrajul de le meciul Steaua - Unirea Alba Iulia!
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:40Victoria Stelei în faţa nou-promovatei, Unirea Alba Iulia, a stârnit valuri de mânie printre oamenii din fotbalul românesc. Aceştia au acuzat că Steaua a fost avantajată de arbitri. Ei şi-au motivat criticile cu un penalty...
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
- Dacă vă doriţi un craniu gigantic de urs preistoric... din România, îl puteţi cumpăra de pe Ebay - VEZI FOTO
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- Avocatul clanului Geamănu rămâne în arest
- Două organizaţii de mediu organizează marţi "Târgul de sturioni"
- Mihai Stoichiţă: S-ar putea ca la primul gol să fi fost offside, dar meritam victoria
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed