Dan Voiculescu, preşedintele PC, a anunţat că şi-a dat demisia din Senat. "Începând de astăzi, nu mai sunt salariat. Plec din Senat", a declarat, joi, Dan Voiculescu.
"Senatul nu a cheltuit cu mine niciun ban. Eu nu am nicio datorie faţă de nimeni", a precizat Voiculescu.
Preşedintele PC a susţinut că a demisionat pe motiv că nu şi-a putut respecta angajamentele faţă de electorat, din motive independente de voinţa sa. "Avem proiecte legislative bune care nu se aplică. (...) Am un sentiment de vinovăţie că nu am reuşit să-i ajut pe pensionari", a completat liderul conservatorilor.
Voiculescu a mai spus că demisia sa din Senat nu echivalează cu retragerea din viaţa politică şi că se va implica mai mult în activitatea partidului.
El anunţase anterior că va demisiona din Senat, dacă nu va reuşi să obţină sprijin politic pentru promovarea proiectelor sale referitoare la prelungirea contractelor chiriaşilor din casele naţionalizate, reducerea TVA-ului pentru produsele alimentare, fondul de solidarizare pentru pensonari şi neimpozitarea profitului reinvestit. El nu a obţinut sprijin din partea premierului şi nici din partea UDMR, iar anunţul a fost făcut după consultările cu liderul PSD, Mircea Geoană.
Dan Voiculescu a aduse grave acuzaţii CNSAS-ului. El susţine că CNSAS este format din reprezentaţi ai partidelor, care scot dovezile şi le instrumentează după cum au ordin. "Eu mă uit la CNSAS ca la un instrument politic", consideră Voiculescu.
Referitor la CNSAS, Voiculescu a reiterat ideea postării pe Internet a dosarelor fostei poliţii politice, subliniind ca CNSAS-ul este o instituţie inutilă, care consumă banii publici degeaba.
Voiculescu şi-a dat demisia din Senat
Joi, 06 Septembrie 2007 12:53
Ultimul update: 6 Septembrie 2007 12:53
Ultimul update: 6 Septembrie 2007 12:53
| Vot: |
0
|
| Video (2) | Foto (1) |
Sursa: REALITATEA.NET
Pe aceeasi tema
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
Joi, 24 Iulie 2008 13:06 - Dan Voiculescu, la congresul extraordinar al PC: M-aţi dezamăgit!
Sambata, 26 Ianuarie 2008 10:32 - Dan Voiculescu crede că PSD se va scinda
Vineri, 05 Octombrie 2007 06:07 - Senatorii se dau în spectacol
Luni, 10 Septembrie 2007 21:34 - Dan Voiculescu: Mi-a fost teamă să intru în Parlament, parcă am simţit că nu e de mine
Joi, 06 Septembrie 2007 21:23 - Reacţii ale politicienilor la demisia lui Dan Voiculescu
Joi, 06 Septembrie 2007 14:25 - Dan Voiculescu ameninţă din nou cu demisia din Senat
Miercuri, 05 Septembrie 2007 18:21 - Dan Voiculescu este hotărât să demisioneze din Parlament dacă nu îi sunt sprijinite proiectele
Duminica, 02 Septembrie 2007 12:55 - Dan Voiculescu se gândeşte la demisie
Miercuri, 22 August 2007 18:37 - Voiculescu: Eu nu am nicio obsesie cu Băsescu
Joi, 16 August 2007 22:53
Comentariile cititorilor
45. Anonim
Vineri, 05 Octombrie 2007 12:42
| Raspunde la comentariu
44. ANETA
Vineri, 07 Septembrie 2007 12:22
43. ANETA
Vineri, 07 Septembrie 2007 12:09
42. Marin
Vineri, 07 Septembrie 2007 11:34
41. Marin
Vineri, 07 Septembrie 2007 10:59
40. MUZEUL ANTIPA
Joi, 06 Septembrie 2007 22:10
39. Victor
Joi, 06 Septembrie 2007 21:30
38. secret
Joi, 06 Septembrie 2007 20:40
37. Anonim
Joi, 06 Septembrie 2007 19:53
36. Tarzan
Joi, 06 Septembrie 2007 19:01
35. Alex. Ioanide
Joi, 06 Septembrie 2007 19:00
34. Observatorul
Joi, 06 Septembrie 2007 18:57
33. Vasile
Joi, 06 Septembrie 2007 18:45
32. Costin
Joi, 06 Septembrie 2007 18:05
31. Dan Antonenco
Joi, 06 Septembrie 2007 17:59
30. Catalin Avramescu
Joi, 06 Septembrie 2007 17:31
28. mariana
Joi, 06 Septembrie 2007 17:18
27. Marian Baicu-Mangalia
Joi, 06 Septembrie 2007 16:48
26. zeus
Joi, 06 Septembrie 2007 16:45
25. Io
Joi, 06 Septembrie 2007 16:29
24. Luminita
Joi, 06 Septembrie 2007 15:52
23. Tivadar Nelu
Joi, 06 Septembrie 2007 15:41
22. Gunter Vorsch
Joi, 06 Septembrie 2007 15:37
21. Claudiu
Joi, 06 Septembrie 2007 15:25
20. Anonim
Joi, 06 Septembrie 2007 15:24
19. mircea dumitru
Joi, 06 Septembrie 2007 15:20
18. Tecla Visan
Joi, 06 Septembrie 2007 14:59
17. mihai
Joi, 06 Septembrie 2007 14:10
16. ing.Muresanu
Joi, 06 Septembrie 2007 14:09
15. dany
Joi, 06 Septembrie 2007 14:04
14. Anonim
Joi, 06 Septembrie 2007 13:58
13. andronescu mariana
Joi, 06 Septembrie 2007 13:54
11. Motanul
Joi, 06 Septembrie 2007 13:50
8. Constantin G
Joi, 06 Septembrie 2007 13:42
7. Florin M
Joi, 06 Septembrie 2007 13:39
6. Desteaptate Ardeal!
Joi, 06 Septembrie 2007 13:32
5. Teglas Stefan
Joi, 06 Septembrie 2007 13:27
4. GOGU DE LA CABLU
Joi, 06 Septembrie 2007 13:05
3. Adrian Malaescu
Joi, 06 Septembrie 2007 13:05
2. L.Podhorodetchi
Joi, 06 Septembrie 2007 13:00
1. Strulii
Joi, 06 Septembrie 2007 12:55
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Radu Mazăre către ANI: Cum la mine v-aţi autosesizat şi la Băsescu nu?
Joi, 09 Iulie 2009 22:49Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat joi, în privinţa averii Radu Mazăre. Primarul Constanţei l-a acuzat pe Traian Băsescu că ar sta în spatele acestei măsuri.
Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
Joi, 09 Iulie 2009 21:42"Am convingerea că voi câştiga şi sunt convins că va fi o finală între un candidat al puterii şi un candidat al opoziţiei, pentru că şi dacă mă voi bate cu Băsescu sau cu Geoană, eu sunt sigur de victorie, pentru că o...
Gyorgy Frunda: Un "ungur bun" poate să aducă în regiune bani româneşti
Joi, 09 Iulie 2009 21:36Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a criticat activitatea europarlamentarilor Sogor Csaba şi Tokes Laszlo, afirmând că cei doi nu au reuşit să se facă înţeleşi de maghiarii din Transilvania, nu au reuşit să transmită importanţa...
Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
Joi, 09 Iulie 2009 20:42"Se face o dezinformare. Oamenii pe care i-aţi menţionat au câştigat acele sume anul trecut, nu anul acesta. Sunt iritat pentru că nu cunoaşteţi legea. Ce aţi prezentat acum sunt declaraţiile pe venit pe anul 2008", a...
Buda (PD-L): Comisia juridică a Camerei ar putea avea altă opinie în cazul Ridzi
Joi, 09 Iulie 2009 19:59Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PD-L), a declarat joi că va convoca membrii comisiei săptămâna viitoare pentru a analiza raportul trimis de comisia de anchetă în cazul Ridzi, el opinând că...
Cele mai CITITE din Politică
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale (5647)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (4419)
- Robert Negoiţă a vrut ca Elena Băsescu să fie audiată în cazul Ridzi (2955)
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu! (2139)
- Băsescu riscă să irite Rusia cu declaraţiile despre Republica Moldova, avertizează Reuters (2096)
Cele mai VOTATE din Politică
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie (3.84/5)
- Crin Antonescu critică lipsa de atitudine a lui Băsescu şi Boc în cazul Ridzi (3.76/5)
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală (3.72/5)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (3.72/5)
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO (3.68/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale (272)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (203)
- Robert Negoiţă a vrut ca Elena Băsescu să fie audiată în cazul Ridzi (137)
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu! (82)
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri (63)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
- Scandalul Ridzi a izbucnit după ce presa a dezvăluit sumele mari plătite pentru organizarea Zilei Tineretului
- Monica Iacob-Ridzi va demisiona după un raport nefavorabil al Comisiei, susţin unii democrat-liberali
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO
- Proprietarul terenului pe care se va construi noul parc de distracţii de la Snagov este învăluit în mister
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale
- Fetiţa căzută în puţul de la Vâlcelele a murit. Trupul copilei a fost scos la suprafaţă
- Mailat a fost condamnat în apel la închisoare pe viaţă
- Comisia Europeană verifică dacă programul Prima Casă respectă regulile UE privind concurenţa
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: De ce bat clopotele, Abramburica?
- Cristian Teodorescu: Favoritul Licuriciului pentru România ne ştie din familie
- Cătălin Tolontan: Un pas mic pentru sport, un pas mare pentru adevăr
- Mircea Dinescu: O pană liberală
- Stelian Tănase: Shakespeare ca amendă
- Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 30 °C | 30 °C |
| Arad | 30 °C | 27 °C |
| Bacău | 28 °C | 24 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 27 °C | 29 °C |
| Constanţa | 29 °C | 25 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3986 USD
| 1 EUR | 4.2152 RON |
| 1 USD | 3.0138 RON |
| 1 GBP | 4.8866 RON |
| 1 CHF | 2.7858 RON |
| 100 HUF | 1.5305 RON |
| 100 JPY | 3.2349 RON |
| 1 BGN | 2.1553 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia



















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
