Foto: RTV

În tot acest timp, oamenii sunt nevoiţi să aducă apa de la o fântână din zonă. Localnicii de pe strada Olarilor s-au obişnuit să transporte în fiecare zi zeci şi chiar sute de litri de apă de la fântâna din zonă.

Oamenii s-au bucurat de apă potabilă doar câteva luni. La puţin timp după ce pompele de apă au fost instalate, acestea s-au stricat. Primăria spune că staţia de pompare este prea mică pentru a acoperi nevoile celor 80 de familii.

"Executantul ne-a promis că în maxim 3-4 săptămâni va aduce aceste pompe din Italia" a declarat Ludovic Szots, director tehnic Primăria Deva.

Localnicii de pe strada fără apă speră ca problema lor să se rezolve până când copiii vor începe şcoala.