Preafericitul Părinte Teoctist va fi înmormântat vineri, 3 august, în Catedrala Patriarhală. Slujba de înmormântare a Patriarhului va începe la ora 11.
Potrivit Episcopului Vicar Patriarhal, Vincenţiu Ploieşteanul, Patriarhul Teoctist nu a lăsat niciun testament, "fiind o fire optimistă" şi neaşteptându-se ca momentul acesta să vină atât de brusc. PS Vincenţiu Ploieşteanul a mai adăugat că dacă va fi posibil, trupul Patriarhului Teoctist va fi mutat în Catedrala Mântuirii Neamului, în momentul finalizării acesteia.
Miile de credincioşi din toată ţara care vor să îşi ia rămas bun de la Patriarhul Teoctist. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Patriarhului Teoctist a ajuns din nou, în această după amiază, în Catedrala Mitropolitană.
Într-un ritual special, ieri, sicriul cu Preafericitul a fost scos din Catedrală pe umerii preoţilor care i-au stat alături la liturghie în tot anul. Clopotele şi toaca au bătut întruna - VEZI VIDEO.
Preoţii care au scos sicriul cu Patriarhul Teoctist din Catedrală au făcut trei opriri: una în dreptul altarului şi două în dreptul stranelor. Este ceremonia din Vinerea Patimilor, când este scoasă crucea din biserică.
În Catedrala Patriarhală a fost amenajat lăcaşul în care Patriarhul Teoctist îşi va găsi odihna veşnică. Patriarhul Teoctist a fost îmbrăcat în veşminte arhiereşti, cu toate însemnele patriarhale. Înmormântarea va avea loc la exact 21 de ani de la moartea Patriarhului Iustin.
Printre sutele de credincioşi care au mers la Catedrala Patriarhală s-au numărat multe personalităţi ale vieţii publice. Marţi dimineaţa, au venit să aprindă o lumânare la căpătâiul patriarhului preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, Prinţul Paul de România şi liderul PLD, Theodor Stolojan.
Locotenenţa patriarhală
ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va asigura locotenenţa patriarhală (interimatul - n.r.) după moartea lui Teoctist, a decis Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe întrunit marţi, potrivit secretarului Sinodului, Vincenţiu Ploieşteanu.
După decesul lui Teoctist, scaunul patriarhal este vacant timp de 41 de zile, adică până pe 8 septembrie. Cel care asigură interimatul nu poate candida la alegerile pentru noul şef al Bisericii Ortodoxe, potrivit statutului bisericii. În cazul lui ÎPS Daniel se va face o excepţie, a hotărât Sinodul Permanent, iar dacă mitropolitul decide să candideze la şefia Bisericii Ortodoxe, interimatul va fi asigurat de cel cu cea mai mare vechime în funcţie, adică în hirotonie, ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a explicat Ploieşteanu.
Patriarhul Teoctist va fi înmormântat vineri, în Catedrala Patriarhală
Luni, 30 Iulie 2007 19:07
Ultimul update: 30 Iulie 2007 19:07
Ultimul update: 30 Iulie 2007 19:07
| Vot: |
0
|
1678 vizualizari, 23 comentarii, 0 voturi
Taguri: Patriarh, patriarhul Teoctist, presa internaţională, Teoctist, teoctist a murit,
Taguri: Patriarh, patriarhul Teoctist, presa internaţională, Teoctist, teoctist a murit,
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: REALITATEA.NET
Aboneaza-te la tag-urile:Pe aceeasi tema
- Ultima noapte a pelerinilor la căpătâiul Patriarhului
Vineri, 03 August 2007 06:05 - Rudele şi consătenii Patriarhului au participat la înmormântare
Vineri, 03 August 2007 00:09 - Le Monde: Începe bătălia pentru Patriarhie
Joi, 02 August 2007 21:59 - Visul Patriarhului Teoctist - Catedrala Mântuirii Neamului - ar putea prinde viaţă în 2008
Joi, 02 August 2007 21:36 - Delegaţii de pe trei continente, la funeraliile Patriarhului Teoctist
Joi, 02 August 2007 18:33 - Românii şi-au condus Patriarhul pe ultimul drum
Joi, 02 August 2007 15:15 - Patriarhul Teoctist a fost decorat post-mortem
Joi, 02 August 2007 12:15 - Videanu, Becali şi Blaga, la căpătâiul Patriarhului Teoctist
Miercuri, 01 August 2007 20:26 - Oseminte descoperite în mormântul Patriarhului Teoctist
Miercuri, 01 August 2007 20:25 - Papa transmite condoleanţe Bisericii Ortodoxe Române
Miercuri, 01 August 2007 18:15
Comentariile cititorilor
23. Anonim
Miercuri, 01 August 2007 22:50
| Raspunde la comentariu
22. haralamb
Marti, 31 Iulie 2007 23:51
21. haralamb
Marti, 31 Iulie 2007 23:40
20. Anonim
Marti, 31 Iulie 2007 23:36
19. demostene
Marti, 31 Iulie 2007 23:29
18. grig
Marti, 31 Iulie 2007 21:31
17. I 777
Marti, 31 Iulie 2007 18:59
16. Lopy
Marti, 31 Iulie 2007 18:33
15. Anonim
Marti, 31 Iulie 2007 18:00
14. ileana
Marti, 31 Iulie 2007 16:22
13. constans
Marti, 31 Iulie 2007 16:04
12. V.onciu,Iasi
Marti, 31 Iulie 2007 15:41
11. Anonim
Marti, 31 Iulie 2007 14:38
10. Adrian din Iasi, momentan in Sevilla
Marti, 31 Iulie 2007 14:31
9. ARRIAN
Marti, 31 Iulie 2007 06:31
8. george bucur
Marti, 31 Iulie 2007 06:17
7. alin
Luni, 30 Iulie 2007 23:03
6. ALINA VS
Luni, 30 Iulie 2007 21:29
5. mic cs
Luni, 30 Iulie 2007 21:08
4. coti
Luni, 30 Iulie 2007 20:57
3. raisa-IASI
Luni, 30 Iulie 2007 20:53
2. gorcea
Luni, 30 Iulie 2007 20:33
1. PINTILIE -BT.
Luni, 30 Iulie 2007 19:41
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Peste 100 de maghiari au protestat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca
Marti, 10 Noiembrie 2009 20:22Peste 100 de tineri maghiari au venit, în această seară, să protesteze împotriva noului aspect al Pieţei Unirii din Cluj-Napoca, piaţă inaugurată săptămâna trecută de administraţia locală.
Angajaţii de la stat care cumulează pensie-salariu vor opta din decembrie pentru un singur venit
Marti, 10 Noiembrie 2009 19:53Una din prevederile Legii privind reorganizarea unor instituţii publice spune că angajaţii la stat nu vor mai putea încasa şi o pensie lunară cu valoare mai mare de 1.680 de lei.
Tinerii români fac voluntariat pentru că "dă bine la CV"
Marti, 10 Noiembrie 2009 18:45Deşi majoritatea tinerilor spun că s-ar înscrie într-o organizaţie nonguvernamentală pentru că le pasă de cei neajutoraţi, reprezentanţii ONG-urilor spun că adevăratul motiv este adăugarea unei noi experinţe la CV.
Emil Boc: Bugetarii vor fi obligaţi să-şi ia opt zile de concediu fără plată, până la sfârşitul anului
Marti, 10 Noiembrie 2009 18:43Bugetarii vor fi obligaţi să-şi ia maximum opt zile de concediu fără plată, până la sfârşitul anului, a declarat premierul. Emil Boc a explicat că fiecare minister în parte va decide modalitatea de reducere a cheltuielilor...
Pilonul zero, un nou sistem de pensii ce va fi lansat în România
Marti, 10 Noiembrie 2009 18:30În România se va lansa un nou sistem de pensii, numit pilonul zero. În acest sistem vor fi incluşi cei care nu au contribuit la sistemul public de pensii, cum ar fi cei care nu au lucrat sau au muncit la negru.
Cele mai CITITE din Social
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii (2057)
- O poliţistă din judeţul Argeş a fost prinsă furând dintr-un hypermarket (1623)
- Emil Boc: Bugetarii vor fi obligaţi să-şi ia opt zile de concediu fără plată, până la sfârşitul anului (909)
- Peste 100 de maghiari au protestat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca (856)
- Circa 200 de angajaţi Metrorex au protestat la Guvern, ameninţând cu grevă generală pe 17 noiembrie (634)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Social
- Emil Boc: Bugetarii vor fi obligaţi să-şi ia opt zile de concediu fără plată, până la sfârşitul anului (3.84/5)
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear (3.04/5)
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii (0.72/5)
- Circa 200 de angajaţi Metrorex au protestat la Guvern, ameninţând cu grevă generală pe 17 noiembrie (0.04/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Emil Boc: Bugetarii vor fi obligaţi să-şi ia opt zile de concediu fără plată, până la sfârşitul anului (26)
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear (17)
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii (13)
- Circa 200 de angajaţi Metrorex au protestat la Guvern, ameninţând cu grevă generală pe 17 noiembrie (6)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- V. Ponta: Klaus Johannis participă la proiectul politic de înlăturare a lui Traian Băsescu
- Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
- Traian Băsescu parodiază două emisiuni de televiziune - VEZI VIDEO
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Spania - Real Madrid a fost eliminată din Cupă de Alcorcon
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:48Formaţia spaniolă Real Madrid a câştigat, marţi, cu scorul de 1-0, meciul cu Alcorcon, din manşa secundă a 16-imilor Cupei Spaniei. În ciuda acestui succes, madrilenii părăsesc competiţia, după ce în tur au pierdut cu 0-4...
- Membrii Comisiei de Apărare s-au certat pe raportul în cazul Băbeni, la audierea lui Purcărea
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- Turcia şi Franţa au încheiat un acord tacit privind aderarea Ankarei la UE
- Box - David Haye a devenit campion mondial după ce nu a făcut sex timp de 10 săptămâni
- Comisia de Apărare solicită aprobarea preşedintelui Traian Băsescu privind audierea lui Degeratu
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


Patriarhul Teoctist va fi înmormântat vineri, în Catedrala Patriarhală" />
Patriarhul Teoctist va fi înmormântat vineri, în Catedrala Patriarhală" style="width: 190px;" />










Feed