Peste trei sferturi dintre români spun că nu au economii. Aşa arată rezultatele unui studiu al Academiei Române, publicat în ediţia de ieri a ziarului "Cotidianul". 77% dintre subiecţi au spus că nu dispun de fonduri de siguranţă, acasă sau în bănci.

Singura avere a românilor pare să fie locuinţa. Şi asta doar pentru 90% dintre familii, aşa cum arată aceeaşi cercetare. Nici la capitolul afaceri şi investiţii nu stăm mai bine. 6% dintre cei chestionaţi deţin acţiuni la diverse companii, 1% au unităţi productive şi 2 procente au în proprietate magazine.

Cu toate acestea, românii nu găsesc situaţia dramatică, pentru că circa o treime dintre intervievaţi spun că deţin o avere de nota cinci, pe o scară de la 1 la 10.