Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

7 reguli pentru o dietă echilibrată de Sărbători

Suntem tentaţi să exagerăm cu mâncarea în perioada Sărbătorilor şi riscăm să ne dăm peste cap regimul de alimentaţie. Dr. Mihaela Gologan, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice în cadrul Centrului Medical Unirea (CMU), ne învaţă cum să ne păstrăm o dietă echilibrată.

Mihaela Gologan, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice în cadrul Centrului Medical Unirea (CMU)
Mihaela Gologan, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice în cadrul Centrului Medical Unirea (CMU)

Sunt câteva reguli de bază pe care trebuie să le respectăm chiar şi în perioada Sărbătorilor Pascale, dacă vrem să nu ne punem în pericol sănătatea. “Nu este suficient să respecţi doar numărul de calorii. Ştiaţi că 500 calorii din proteine pot accelera metabolismul, în timp ce 500 calorii din dulciuri - o ciocolată de exemplu, nu-ţi aduc niciun beneficiu, ci doar îţi accentuează pofta de dulce?”, arată specialistul CMU. Acesta ne recomandă să ţinem cont de următoarele reguli:

1. Trebuie să încerci să reduci grăsimile din alimentaţie. Şi poţi face asta dacă ţii cont de următoarele aspecte:

- evită prajelile;

- consumă doar carne slabă;

- fii atent la tipul de brânzeturi consumate. Telemeaua are în jur de 20% grăsime, caşcavalul 30-35%, iar brânza de burduf 50%. Ele pot fi înlocuite cu brânzică de vaci, caş sau urdă, care sunt slab calorice.

- nu toate grăsimile sunt dăunătoare, poţi folosi uleiurile, în special cele presate la rece, poţi consuma peşte, nuci sau alune, dar neprăjite şi nesărate.

2. Evita consumul de alcool. Alcoolul înseamnă 7 calorii pentru fiecare gram consumat şi favorizează formarea depozitelor adipoase, putând fi considerat factor de risc pentru apariţia obezităţii. Trebuie să fii atent la băuturi precum: berea sau băuturile dulci, la care se adaugă şi caloriile din glucide!

3. Trebuie să ai grijă la carbohidraţi, care sunt principala sursă de energie. Referitor la carbohidraţi, trebuie să ştii că:

- dacă îi consumi în exces, ei vor fi transformaţi în lipide.

- îi găseşti în: cereale integrale, leguminoase, fructe, dar şi în pâinea albă, cartofi şi foietaje, produse care este recomandat a fi evitate;

- sucurile de fructe pot deveni duşmanul dietei echilibrate datorită conţinutului mare de zahăr, deşi pe etichetă scrie că nu au adaos de zahăr. Poţi alege să consumi fructe proaspete care au în plus fibre ce scad absorbţia glucidelor;

- evită băuturile carbogazoase sau necarbogazoase de tip ice-tea sau nectar. Citeşte etichetele cu mare atenţie! Bea apă sau ceaiuri tradiţionale, neîndulcite, în niciun caz nu-ţi potoli setea cu suc de fructe, lapte sau iaurt; acestea sunt alimente cu un important conţinut caloric!

4. Trebuie să încerci să eviţi dulciurile pentru diabet, deoarece acestea au grăsimi hidrogenate în cantitate mare sau îndulcitori calorici, fiind concepute în principal pentru copiii cu această afecţiune. Avantajul lor este că nu cresc glicemia, dar pot conţine multe calorii. De exemplu, o ciocolată "dietetica"de 100 g. are 500 calorii, la fel ca oricare altă ciocolată! O altă categorie de produse dietetice sunt cele cu un conţinut redus de grăsimi, dar atenţie la procentul de glucide! Ele ar putea să aibă atât de mult zahăr, încât numărul de calorii nu se modifică deloc.

5. Fă-ţi un program regulat de alimentaţie. Este important să mănânci puţin şi des - eviţi astfel înfometarea şi îţi menţi arderile metabolice la un nivel corespunzător. Pentru asta, trebuie să îţi stabileşti un program regulat cu trei mese şi una-două gustări. Micul dejun este prietenul unei diete sănătoase. El ar trebui să devină masa cea mai importantă pentru că asigură energia de care avem nevoie pentru întreaga zi. Poţi consuma proteine, carbohidraţi dar şi legume sau fructe, ca sursă de fibre şi fitonutrienţi.

6. Nu mânca prea mult la o singură masă, până simţi că te saturi! Mănânci sănătos, dar ce poţi spune despre mărimea porţiilor? Încearcă să alegi porţii potrivite cu nevoile tale, nu e nicio ruşine dacă mai laşi în farfurie ceea ce consideri surplus. Uită de sintagma: “Nu lăsa în farfurie sănătatea!”

7. Mestecă atent şi nu te uita la televizor în timp ce mănânci! Mănâncă doar la masă, într-o atmosferă relaxată şi concentrează-te doar asupra acestei activităţi. Evită să faci altceva în acest timp, cum ar fi cititul, statul la calculator sau privitul la televizor. Mestecă fiecare înghiţitură de mâncare, eventual lăsând tacâmurile de fiecare dată pe marginea farfuriei.

Alte articole din SFATURI MEDICALE
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro