1. Renunţă la perfecţionism. Cel mai mult se stresează persoanele care vor să facă totul la perfecţie. Trebuie să accepţi că nu vei reuşi decât să te macini interior şi să pierzi timp preţios în care ai putea face alte lucruri. Mai bine treci mai departe şi laşi pentru faza a doua eventuale îmbunătăţiri ale proiectului.
2. Învaţă să delegi sarcinile. Chiar dacă vrei să ai controlul asupra a ceea ce faci, uneori este mai înţelept să dai mai departe anumite sarcini mai puţin importante. Le vei verifica doar la final, ca să te asiguri că e totul în regulă, şi le integrezi în proiectul general. Dacă încerci să faci totul de unul singur, vei ajunge la epuizare.
3. Începe mai devreme ziua de lucru. Dacă vrei să scapi de stres, este foarte important să ai o viziune clară asupra ce urmează să faci în ziua respectivă. Dacă ajungi cu întârziere la birou, vei fi într-o permanentă goană după timp. Ideal este să ajungi cu 10-15 minute înaintea celorlalţi şi să "furi startul". Nu rămâne după program, în schimb!
4. Nu lucra în dezordine. Un factor important de stres este dezordinea de la locul de muncă. Dacă vrei să ai spor în ceea ce faci, trebuie să cureţi atât dosarele de pe birou, cât şi folderele din calculator. Nu lăsa multe documente pe desktop, ci ordonează-le în fişiere tematice.
5. Segmentează proiectele în paşi mărunţi. Este important să te încadrezi în timpul pe care ţi-l proiectezi pentru fiecare pas. Dacă nu vei reuşi, întârzierile se vor ţine lanţ şi te trezeşti că te stresezi în exces. Renunţă la ideea de a face totul perfect până la detaliu şi treci mai departe când s-a scurs timpul acordat unui sub-proiect.
6. Fă pauze dese de 5-10 minute. Oricât de stresat ai fi, este important să-ţi aeriseşti mintea din oră în oră. Nu te mai gândi la ce urmează să faci atunci când îţi pauza. Mai bine interacţionezi cu colegii şi te destinzi. Un strop de umor te va ajuta să te deconectezi de presiunea sarcinilor neîncheiate.
7. Învaţă să spui NU când colegii vin cu "urgenţe" la tine. Mulţi cad în capcana “urgenţelor” venite din partea colegilor. Poate că unele lucruri chiar nu suferă amânare, dar nu toate te privesc pe tine. Trebuie să înveţi să spui NU, pentru că întreruperile neaşteptate te vor scoate din ritmul normal de lucru.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M