Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

7 lucruri care ucid pasiunea pentru femei şi cum să treci peste ele

Află unele dintre lucrurile care pot strica un moment pasional pentru femei şi cum poţi proceda pentru a trece peste aceste momente şi pentru a vă bucura de viaţa voastră sexuală!

Reguli de bază ca să nu ucizi pasiunea
Reguli de bază ca să nu ucizi pasiunea

Preludiu? Ăsta-i un cuvânt străin?

Ai auzit că alte cupluri pot petrece ore întregi la acest capitol şi te enervează că versiunea partenerului tău nu durează mai mult de câteva minute, în cel mai bun caz? Stai liniştită, nu există reguli, contează numai ca voi doi să vă simţiţi bine unul alături de celălalt. Un lucru pe care îl poţi face este însă să îi spui sau, şi mai bine, să îi araţi ce ai prefera şi el se va prinde, mai ales dacă foloseşti un ton jucăuş şi seducător.

Maratonul sexual

Dacă te trezeşti întrebându-te, în toiul unei partide de sex, dacă e vorba despre o competiţie sportivă sau îţi vine să îi spui "Piua! Nici măcar actorii din filmele porno nu schimbă poziţia la fiecare două minute!", nu trebuie să îţi faci gânduri negre, ci doar să realizezi că, cel mai probabil, el nu vrea decât să te impresioneze. Iar cel mai simplu lucru pe care îl poţi face pentru a-i da de înţeles că vrei să păstraţi o anumită poziţie un timp mai îndelungat este să îi spui sau să îi dai de înţeles că îţi place.

Acelaşi cuplu, acelaşi moment, aceeaşi poziţie = rutină

Reversul medaliei: rutina face parte din viaţa voastră sexuală şi ai fi în stare, în orice moment, să spui exact care e mişcarea următoare? Ca să poţi schimba ceva trebuie să te înarmezi cu răbdare, cu toată imaginaţia de care dispui, cu multe complimente la adresa lui şi...cu multă indrăzneală. Nu va fi uşor, pentru că în timp ce unii bărbaţii nu sunt foarte deschişi la nou, femeile se gândesc la felul în care vor arăta într-o anumită poziţie.

Imediat dupa sex...vine somnul

Femeile se plâng de faptul că bărbaţii adorm imediat după sex, în timp ce pentru ele postludiul contează cel puţin la fel de mult ca şi preludiul, fiind un moment în care vor să fie ţinute în braţe şi, de multe ori, să vorbească cu persoana iubită. Nu sunt prea multe lucruri pe care le poţi face pentru a ţine o persoană trează după sex, aşa că cel mai bine e să te asiguri că v-aţi ţinut destul de mult în braţe înainte şi în timpul sexului.  

Vorbeşte prea "murdar" pentru gustul tău

În funcţie de preferinţele fiecăruia, dar şi de momentul ales...vorbitul murdar în pat poate strica orice clipă pe care tu o consideri romantică. Dar cum procedezi dacă lui chiar îi plac acele momente? Simplu, încerci să împaci ambele preferinţe: vorbeşti şi tu murdar în unele dăţi şi îi spui că preferi ca în alte dăţi cuvintele porcoase să lipsească cu desăvârşire.

Te dezgustă?

S-ar putea ca obiceiurile partenerului să ţi se pară complet diferite de ale tale şi uneori chiar dezgustătoare, mai ales dacă tu eşti o persoană care face duş înainte şi după sex, iar el este o persoană care consideră că un duş în fiecare dimineaţă e de ajuns. Cel mai simplu lucru este să îl iei cu tine la duş după ce faceţi dragoste –o dată, de două ori, până când se prinde că aşa preferi- sau, în cazul în care abia aşteaptă să sară sub duş după sex, spunându-i să mai rămână puţin alături de tine.

Mai multă dragoste?

Dacă tu îţi doreşti mai multe partide de sex, sau măcar două, în timp ce partenerul tău sforăie liniştit la câteva minute după prima, aveţi o uşoară problemă. Iar unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poţi face este să îi propui să mergeţi împreună la duş şi să continuaţi acolo ceea ce aţi început în dormitor.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro