Liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că partidul său nu poate negocia cu PD pentru că a depus o moţiune de cenzură, PSD-ului nu are ce să-i ofere, iar Traian Băsescu ar trebui să renunţe la jocurile distructive.

"Moţiunea este doar o parte a unui conflict politic care durează de foarte multă vreme, cinci luni, de la intrarea în UE. Sunt mâhnit şi regret că preşedintele României este în spatele acestor jocuri distructive", a declarat Tăriceanu, care şi-a exprimat regretul că şeful statului nu înţelege că România are nevoie ca eforturile să fie dirijate "într-o direcţie pozitivă, nu într-una distructivă".

"Convorbirile pe care preşedintele le-a iniţiat au, de fapt, menirea să rezolve o criză pe care tot el a declanşat-o", a subliniat Tăriceanu. El a precizat că nu ştie cum să facă să-l convingă pe Traian Băsescu să renunţe la această practică. "Probabil că dacă aş fi tatăl lui, i-aş spune exact ce-i spun băiatului meu când am musafiri şi mi-e frică ca să nu continue să se joace, să spargă prin casă lucrurile, să facă diferite prostii. Îi spun - Du-te la tine în cameră şi stai cuminte! Cam aşa ar trebui şi cu Băsescu să se întâmple", a afirmat liderul PNL.

Cât priveşte raportarea la celelalte forţe de pe scena politică, Tăriceanu a menţionat că nu va oferi nimic PSD, iar cu PD nu se poate negocia, dacă democraţii au depus moţiune de cenzură. "Nu avem intenţia să oferim nimic PSD, nu avem intenţia să negociem nimic cu PSD. PD, să fie foarte clar - cum vă puteţi imagina că negociem cu PD şi în acelaşi timp depun moţiune de cenzură. Cred că au o problemă de poziţionare şi de sinceritate", a apreciat Tăriceanu.

Sursa: NewsIn