Cel mai scump număr de telefon mobil din lume a fost scos acum două zile la licitaţie în scopuri caritabile, în Qatar. Numărul, 666 6666, a fost vândut pentru 10 milioane de reali, adică aproximativ trei milioane de dolari.
Deţinătorul recordului precedent a fost numărul 8888 8888 din China, care a fost vândut pentru 600.000 de dolari. Cuvântul "opt" în dialectul cantonez sună foarte asemănător cu "bogat". Numărul a fost cumpărat de Sichuan Airlines.
Licitaţia pentru 666 6666 a început de la un milion de reali, din cei opt participanţi doar doi licitând la final, conform agenţiei de presă kuweitiene KUNA.
Licitaţia a fost organizată de compania naţională de telecomunicaţii Qtel.
Un număr de telefon care conţine trei cifre de 6 ar putea părea ca lucrătura diavolului pentru unii, dar interpretările sunt variate. O scurtă incursiune în ciudata lume a numerologiei relevă că 666 este văzut ca sfânt în iudaism, pentru că reprezintă şase direcţii: sus, jos, nord, sud, est şi vest. Alţii îl asociază cu termenul arab "Allah", care înseamnă "Dumnezeu".
Dintr-o abordare mai tehnică, primul computer Apple s-a vândut la preţul de 666,66 dolari, iar cea de-a şasea literă a alfabetului ebraic este w – combinaţia www arătând de fapt cât de "diavolesc" este internetul.
666 6666
Joi, 25 Mai 2006 12:01
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: CHIP
Comentariile cititorilor
1. Sorinelu
Vineri, 26 Mai 2006 13:36
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Noul iPhone se lansează în India, ţară care nu dispune de o reţea 3G
Astazi, ora 00:26Telefonul mobil iPhone 3G produs de Apple va fi lansat astăzi în India, una dintre cele mai dinamice pieţe din lume, dar care nu dispune încă de o reţea de telefonie 3G.
Studiu japonez: Elefanţii sunt foarte buni matematicieni - VEZI VIDEO
Astazi, ora 00:37Elefanţii sunt deja cunoscuţi pentru memoria lor foarte bună. Un nou studiu arată însă acum că sunt foarte buni şi la matematică. Un cercetător japonez a descoperit că elefantul asiatic, botezat Ashya este capabil să adune...
Cercetătorii americani au creat cea mai performantă femeie virtuală - VIDEO
Joi, 21 August 2008 01:03Se numeşte Emily. A luat naştere într-un laborator din California şi se mândreşte că poate imita la perfecţie expresia facială a persoanelor de sex feminin. Este vorba despre cea mai performantă femeie virtuală, creată după...
Preţul iPhone în România variază între 179 şi 489 de euro
Joi, 21 August 2008 01:04iPhone 3G va avea preţuri începând cu 179 de euro în oferta Orange, a anunţat operatorul. iPhone 3G ajunge în România în toate variantele de culoare şi capacitate a memoriei integrate: negru pentru modele cu memorie de 8 Gb şi...
Cele mai CITITE din IT & Ştiinţă
- Cercetătorii americani au creat cea mai performantă femeie virtuală - VIDEO (7421)
- Schelete în vârstă de 5.000 de ani, întinse pe un pat de flori, dovedesc că Sahara a fost verde (5536)
- Logitech lansează tastatura în formă de valuri, la pachet cu mouse-ul MX1100 (4312)
- Arheologii au descoperit în Dolj un castru ce ar putea fi capitala provinciei romane Dacia Malvensis (4010)
- În Shanghai funcţionează un tren de viteză pe pernă mangetică (3711)
Cele mai VOTATE din IT & Ştiinţă
- O echipă de arheologi a descoperit în sudul Egiptului patru statui vechi de peste 2.000 de ani (3.92/5)
- Schelete în vârstă de 5.000 de ani, întinse pe un pat de flori, dovedesc că Sahara a fost verde (3.4/5)
- Arheologii au descoperit în Dolj un castru ce ar putea fi capitala provinciei romane Dacia Malvensis (3.32/5)
- Cercetătorii americani au creat cea mai performantă femeie virtuală - VIDEO (3.16/5)
- Arheologii mexicani au descoperit un important sanctuar mayaş (2.72/5)
Cele mai COMENTATE din IT & Ştiinţă
- Logitech lansează tastatura în formă de valuri, la pachet cu mouse-ul MX1100 (15)
- Schelete în vârstă de 5.000 de ani, întinse pe un pat de flori, dovedesc că Sahara a fost verde (12)
- În Shanghai funcţionează un tren de viteză pe pernă mangetică (12)
- Arheologii au descoperit în Dolj un castru ce ar putea fi capitala provinciei romane Dacia Malvensis (7)
- Preţul iPhone în România variază între 179 şi 489 de euro (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani
- Traian Băsescu: România aderă la iniţiativa Turciei de creare a unei forţe de descurajare a terorismului în zona Mării Negre
- Tamaş este jucătorul lui Dinamo pentru un an
- Copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate ar putea ajunge în centre de plasament, potrivit unui proiect al PD-L
- România ar putea deveni groapa de gunoi a Bulgariei
- Tragedie aviatică la Madrid: 153 de morţi şi 19 răniţi - VEZI LISTA PASAGERILOR
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bucharest City Challenge: Echipa CR Swederia din Anglia participă cu două maşini Ferrari
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani
- Tânărul de 23 de ani, care a făcut praf un Lamborghini şi a accidentat trei persoane, aşteaptă acum să conducă un Bugatti Veyron de peste 1 milion de euro
- Oficialii australieni vor eutanasia un pui de balenă părăsit de mamă
- Mircea Rednic: "Mergem să câştigăm în Giuleşti, este un meci important şi o bătălie mare"
- S-a lansat maşina ''verde'' care atinge viteza de 125 de m/s în linişte totală şi nu are nevoie să i se facă plinul
Trimite-ne mesaje

Soare
| mai multe
| Romania | 22.08 | 23.08 |
| Timişoara | 35 °C | 36 °C |
| Arad | 34 °C | 30 °C |
| Bacău | 32 °C | 34 °C |
| Braşov | 31 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 36 °C |
| Constanţa | 32 °C | 35 °C |
| Europa | 22.08 | |
| Atena | 35 °C | |
| Berlin | 24 °C | |
| Helsinki | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 30 °C | |
| Moscova | 21 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5324 RON |
| 1 USD | 2.3956 RON |
| 1 GBP | 4.4652 RON |
| 1 CHF | 2.1836 RON |
| 100 HUF | 1.5102 RON |
| 100 JPY | 2.2006 RON |
| 1 BGN | 1.8061 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







