Sute de romi cu cetăţenie română au fost nevoiţi să părăsească locul pe care se stabiliseră, în apropierea celui mai mare stadion din Paris. Tabăra era amplasată pe locul unde urmează să fie construit un mare centru de congrese, anunţă cotidianul Le Parisien.
Evacuarea, care era urgentă pentru că în 7 septembrie începe Cupa Mondială la rugby, a fost pregătită cu trei săptămâni înainte de prefectura din Seine-Saint-Denis. Autorităţile îşi propuseseră să evacueze tabăra fără obişnuitele plânsete şi îmbrânceli.
Astfel, luni au venit două autobuze care au preluat 19 familii selecţionate pentru un program de inserţie socială care presupune primirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă. Un număr de 45 de persoane au fost duse la un adăpost din Vaujours, în grija serviciilor sociale, iar alţi 45 au fost plasaţi temporar în custodia consiliilor locale, în cadrul unor programe de asistenţă a copiilor. Toţi aceştia vor fi instalaţi în bungalouri ce vor fi amplasate în locuri alese de autorităţi.
Marţi seară, alte două autobuze au venit şi i-au luat pe cei 79 de romi care au acceptat să se întoarcă în România în schimbul sumei de 150 de euro pentru fiecare adult şi 46 pentru fiecare copil. Până la perfectarea aranjamentelor de călătorie, aceştia vor fi cazaţi în mai multe locuri, printre care un pavilion al unui spital psihiatric.
Restul de până la 600 de romi s-au îndreptat probabil către alte tabere sau au încercat să ocupe alte terenuri, lovindu-se de opoziţia riveranilor.
"Cei care s-au evaporat nu au altă alegere decât să se întoarcă în România. Intenţia statului este să preia controlul asupra acestor tabere, una câte una", a declarat subprefectul de Seine-Saint-Denis.
600 de romi cu cetăţenie română, ridicaţi dintr-o tabără de la Paris
Joi, 30 August 2007 13:23
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Un primar din Franţa ia apărarea romilor
Marti, 00 0000 00:00 - Tabără de sute de romi, evacuată de lângă Lyon
Miercuri, 29 August 2007 00:32 - Cioabă: Romii vor emigra în masă spre Occident
Luni, 10 Septembrie 2007 03:09 - 1.000 de euro pentru romii români ca să plece acasă
Luni, 10 Septembrie 2007 13:15
Comentariile cititorilor
7. Anonim
Vineri, 31 August 2007 21:34
| Raspunde la comentariu
6. Anonim
Joi, 30 August 2007 20:32
5. doru
Joi, 30 August 2007 18:58


4. Anonim
Joi, 30 August 2007 18:18
3. bravo lor
Joi, 30 August 2007 18:17
2. mirceatm
Joi, 30 August 2007 15:06
1. Relu Mitran
Joi, 30 August 2007 14:07
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Tânărul de 23 de ani, care a făcut praf un Lamborghini şi a accidentat trei persoane, aşteaptă acum să conducă un Bugatti Veyron de peste 1 milion de euro
Astazi, ora 00:19Un alt caz şocant, de astă dată în Bucureşti. Cazul unui tânăr de 23 de ani cu principii simple şi directe "Când ai bani şi o duci bine, nimeni nu se ia de tine", spune Cătălin Plăpcianu. Căci despre el e vorba, despre un...
Ofiţerii FBI şi SWAT au venit în România pentru a oferi lecţii de luptă
Joi, 21 August 2008 21:05Ofiţerii din trupele speciale vor şti să se lupte, în curând, ca în filmele de acţiune americane. O echipă FBI şi una SWAT din Ungaria au venit la Bucureşti ca să-i antreneze pe mascaţii noştri, în cadrul unui program...
Scheletul unui turist dispărut în urmă cu cinci ani a fost găsit în munţii Piatra Craiului
Astazi, ora 02:01Câţiva turişti aflaţi, joi, pe un traseu din munţii Piatra Craiului au găsit câteva oase umane, iar, potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, scheletul aparţine unui turist dat dispărut în urmă cu cinci ani.
Cele mai CITITE din Social
- Călin Popescu Tăriceanu e mulţumit de stadiul lucrărilor la autostrada Transilvania (1182)
- 20 de familii din judeţul Suceava şi-au demolat casele pentru a primi altele noi (1174)
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani (918)
- Doi adolescenţi care conduceau o motocicletă au accidentat o femeie (913)
- O femeie a fost atacată de un câine pe plaja din Năvodari (717)
Cele mai VOTATE din Social
- Testele medicale confirmă că fetiţa de 11 ani din judeţul Neamţ a rămas însărcinată cu unchiul ei (3.84/5)
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani (2.08/5)
- O femeie a fost atacată de un câine pe plaja din Năvodari (1.92/5)
- Călin Popescu Tăriceanu e mulţumit de stadiul lucrărilor la autostrada Transilvania (1.2/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate ar putea ajunge în centre de plasament, potrivit unui proiect al PD-L (18)
- Călin Popescu Tăriceanu e mulţumit de stadiul lucrărilor la autostrada Transilvania (12)
- O femeie a fost atacată de un câine pe plaja din Năvodari (11)
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani (4)
- Ludovic Orban acuză Petrom că ţine roviniete sub tejghea (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani
- Traian Băsescu: România aderă la iniţiativa Turciei de creare a unei forţe de descurajare a terorismului în zona Mării Negre
- Tamaş este jucătorul lui Dinamo pentru un an
- Copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate ar putea ajunge în centre de plasament, potrivit unui proiect al PD-L
- România ar putea deveni groapa de gunoi a Bulgariei
- Tragedie aviatică la Madrid: 153 de morţi şi 19 răniţi - VEZI LISTA PASAGERILOR
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bucharest City Challenge: Echipa CR Swederia din Anglia participă cu două maşini Ferrari
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani
- Tânărul de 23 de ani, care a făcut praf un Lamborghini şi a accidentat trei persoane, aşteaptă acum să conducă un Bugatti Veyron de peste 1 milion de euro
- Oficialii australieni vor eutanasia un pui de balenă părăsit de mamă
- Mircea Rednic: "Mergem să câştigăm în Giuleşti, este un meci important şi o bătălie mare"
- S-a lansat maşina ''verde'' care atinge viteza de 125 de m/s în linişte totală şi nu are nevoie să i se facă plinul
Trimite-ne mesaje

Soare
| mai multe
| Romania | 22.08 | 23.08 |
| Timişoara | 35 °C | 36 °C |
| Arad | 34 °C | 30 °C |
| Bacău | 32 °C | 34 °C |
| Braşov | 31 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 36 °C |
| Constanţa | 32 °C | 35 °C |
| Europa | 22.08 | |
| Atena | 35 °C | |
| Berlin | 24 °C | |
| Helsinki | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 30 °C | |
| Moscova | 21 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5324 RON |
| 1 USD | 2.3956 RON |
| 1 GBP | 4.4652 RON |
| 1 CHF | 2.1836 RON |
| 100 HUF | 1.5102 RON |
| 100 JPY | 2.2006 RON |
| 1 BGN | 1.8061 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








